Duminică,
04.12.2022
Ceata
Acum
2°C

Din nou despre Rosia Montana

De ultimă oră afăm că Ministerul Culturii, în temeiul avizului favorabil al Comisiei Naţionale pentru Arhitectură, a dat descărcare de sarcină arheologică pentru masivul Carnic care adăposteşte comoara auriferă românească şi că deci, se mai aşteaptă doar avizul de mediu de la ministerul de resort pentru ca Roşia Montana Gold Corporation să se afle definitiv cu sacii în căruţă pentru exploatarea celor 8oo tone de aur. Ba mai aflăm că Consiliul Local a acordat imediat, pe baza deciziei Ministerului Culturii, certificatul de descărcare arheologică. Aşa dar, corporaţia cu pricina din care societatea canadiană Gabriel Resources deţine un pachet de acţiuni de 80,46% pe când societatea română Minvest deţine doar 19,3% şi căreia i s-a acordat licenţa de exploatare, mâine-poimâine este liberă să se apuce de treabă. Cu alte cuvinte, să înceapă procedurile care vor conduce la secătuirea zăcământului de cele 8oo de tone de aur, apreciate la lo.ooo miliarde dolari, din care României îi va reveni 1930 miliarde dolari  iar canadienilor 8046 miliarde dolari. Se spune că adăugând redevenţele, impozitele către stat, impozitele pe salarii, venitul României s-ar rotunji la circa 4.000 miliarde dolari.

          Invit stimaţii cititori şi pe oricare român să facă o simplă socoteală despre ceea ce pierde statul român din această afacere. Am înţeles zelul pe care îl manifestă autorităţile din zonă şi din judeţul Alba, aplaudând aranjamentul numai că, chiar dacă zăcământul este pe terenul lor, este vorba de subsolul României, proprietate publică a statului şi ca atare interesând întregul popor. Ei se vor afla cu imense beneficii locale iar ţara cu o pierdere uriaşă de câteva mii de miliarde de dolari. În mod straniu şi de neînţeles, apărătorii aurului românesc se raportează în argumentaţia lor aproape integral doar la cele două aspecte şi anume, la conservarea patrimoniului şi la protecţia mediului. N-am auzit aproape pe nimenea să atenţioneze la modul serios autorităţile competente, în speţă şi în final Guvernul, asupra prejudiciului material enorm la care expun ţara. Că nu avem acum mijloacele tehnice pentru propria exploatare? Dar cere aurul de mâncare? Ce ne arde într-atât la deget să acceptăm un aranjament atât de umilitor? Cu siguranţă vom atinge pragul tehnic când, dacă va fi cazul, îl vom putea exploata şi valorifica noi, la cota de 100% iar nu la ruşinoasa contribuţie de doar sub 20%.

          Ce s-a petrecut, ce se petrece în România cu bogăţiile ei, cu deosebire cu zăcămintele din subsol, este peste închipuire de înţeles. Ne-am dat gazul şi petrolul, ne dăm aurul, ca mâine ne dăm şi restul resurselor de energie eletrică, după care le cumpărăm pe bani grei de la alţii. Ce fel de politică este aceasta? Bogăţiile şi cu deosebire cele energetice şi din subsol, de importanţă naţională şi cu impact îndelungat, nu şi le înstrăinează niciun stat care se respectă. Am ajuns într-un stadiu atât de degradat moral, atât de pervertit pe linia meschinelor interese încât ne dăm tot ce avem pe lângă noi după care ne apucăm de cerşit? Nu numai atât. Ne gândim numai la noi fără să reflectăm că de bogăţiile pământului trebuie să beneficieze şi generaţiile viitoare.

          Dacă se vroia cu tot dinadinsul să ne vindem aurul, problema trebuia să fie dezbătută la tribuna publică, să se facă o apreciere, un calcul, pe faţă, a impactului de patrimoniu, a celui de mediu, a câştigului sau pierderilor materiale, raportat la situaţia actuală ca şi la perspectiva de viitor. Ce văd la televizor este numai o publicitate deşănţată în interesul RMGC. Stăruie impresia că ne găsim în faţa unor aranjamente interesate, în care din nou, un pumn de oameni iau şpagă grasă pe spinarea României. Aud că Comisia Naţională de Arheologie şi-a dat avizul pe şest fără a-şi anunţa public şedinţa de dezbatere pe problemă. Pe dl. Videanu l-am auzit, pe când era ministrul economiei, spunând că sub raportul beneficiilor României, aranjamentul ar trebui reluat, dovadă că chiar domnia sa conştientiza că suntem nedreptăţiţi. S-a făcut ceva, ştie cineva ceva în acest sens? O secretomanie într-un domeniu de crucial interes naţional.

          Am apreciat în timp, în paginile acestui comentariu, prestaţia politică a guvernului PDL, a preşedintelui Băsescu, cu deosebire asupra modului cum au gestionat criza şi recesiunea. Mă aşteptam – încă mă aştept – să dea dovadă de înţelepciune şi în cazul Roşia Montana. I-am auzit de nenumărate ori criticând aranjamentul cu OMV pe seama Petrom. Aştept o reacţie pozitivă şi în ce priveşte problema aurului. Cei doi miniştri ai UDMR, Kelemen Hunor şi Laszlo Borbely, piese esenţiale în definitivarea aranjamentului, trebuie să-i informeze prompt şi corect, atât pe preşedinte cât şi pe premierul Boc cu privire la impactul de patrimoniu respectiv de mediu, iar departamentul economic al PDL ca şi ministerul economiei şi finanţelor, de impactul material-financiar, după care răspunderea pentru decizie să şi-o asume finalmente Guvernul, esenţial premierul şi preşedintele. Se pot aştepta la blestemul istoriei dacă vor permite aranjamente păguboase, de tip colonial, pe seama României şi a poporului român.

          RECENTUL RAPORT DE ŢARĂ al Consiliului Europei indică 17 puncte asupra cărora trebuie să se aplece autorităţile române. În domeniul esenţial al justiţiei mi-a reţinut atenţia cu deosebire accentul pe posibila prescriptibilitate a multor cauze de anvergură. O problemă greu de înţeles. Sau mai bine zis de neacceptat. Niciun dosar de calibru, cu deosebire cu implicare politică, n-a ajuns măcar la prima concluzie judecătorească deşi cercetarea durează de ani, de zeci de ani. Situaţia depăşeşte nemăsurat de mult cadrul firesc de judecată. Ea dovedeşte clar şi limpede că judecata este blocată. Una din două: ori judecătorii (mai puţin procurorii) nu vor să judece, ori nu pot să judece. Am spus-o şi cu alt prilej, totul lasă impresia că la nivelul factorilor de putere politică nu se doreşte tranşarea problemelor indiferent cine e la guvernare. Acest fraternal non combat reverberează implacabil pe băncile justiţiei. „Căinii latră, caravana trece” şi, cu timpul poate se va plictisi şi UE să tragă de urechi copiii neastâmpăraţi şi neascultători. Mai trebuie să rezistăm doar un-an-doi şi treaba va fi ca şi făcută. Iar noi, cetăţenii de rând vom asista neputincioşi şi umiliţi la „victoria” justiţiei prin prescriptibilitate. Mă întreb totuşi, ce ar fi dacă o astfel de chestiune concretă ar sta la temelia votului ce suntem chemaţi să-l dăm anul viitor?

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus