Eric a plecat spre Germania duminică, iar ieri a participat la primul antrenament al echipei antrenate de Felix Magath. Potrivit site-ului oficial al grupării germane, brazilianul se află în probe la gruparea din Bundesliga, antrenorul nemților dorindu-și să-l vadă la lucru pe fostul jucător al Gazului. „A fost primul lui antrenament cu noi, şi nu ne putem face o părere despre el. Dar, de mâine o să îl studiem atent”, a declarat Felix Magath pentru site-ul oficial al VFL Wolfsburg.
Gruparea din Wolfsburg încearcă să găsească un înlocuitor pentru Diego, jucător care nu mai intră în planurile de viitor ale antrenorului Magath.
Divergențele dintre conducerea Gaz Metan Mediaș și Eric de Oliveira sunt evidente. Pe de o parte, Eric susține că și-a terminat angajamentul cu medieșenii în data de 22 iulie, în vreme ce oficialii de la Mediaș afirmă că jucătorul mai are încă patru ani de contract cu clubul.
Nu este prima fugă a lui Eric de la echipă, în iarnă, acesta nu s-a prezentat la reunirea lotului Gazului pentru că a încercat să se transfere la Karpatî Lvov, din Ucraina. După două săptămâni, jucătorul s-a întors în cantonament, deoarece transferul nu s-a putut realiza.
Fără Eric pe teren, Gaz Metan Mediaș a pierdut acasă, în etapa a doua a campionatului, în fața lui Dinamo București, scor 0-5.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Aci Duțu
Acum 2 ore
Muresan
Acum 2 ore
Gutza Transilvanu'
Acum 2 ore
Aci Duțu
Acum 2 ore
Aci Duțu