A demola

În țara noastră - și poate în tot estul european - am cunoscut două etape diferite ale concepției asupra demolărilor de imobile: perioada comunistă (ocupația de facto a acestor țări, a economiilor lor, de către imperialismul rus) și perioada de după 1990, când națiunile respective au început să se diferențieze clar în funcție de cinstea și inteligența conducerilor alese de populație. Știm astăzi că noi ne numărăm printre popoarele care au ales cel mai prost și asta se vede și în gestionarea patrimoniului imobiliar și peisager din România!

Până în 1990, dictatura partidului unic, care favoriza incompetența și prostul gust, acționa la fel de brutal și în domeniul construcțiilor. Păcat că societatea noastră, dezechilibrată cultural și plină de false povești și false ținte spirituale, nu mai dezbate modul în care Răul a acționat în viața așezărilor noastre – cum dictatura incompetenței și a relei-voințe a șters sute de centre tradiționale din micile sau marile orașe românești sau mii de vetre ale satelor noastre din toate regiunile țării! Cred că o bună parte a publicului educat cunoaște cum au fost eliminate integral centrele tradiționale din Râmnicu-Vâlcea sau Gura Humorului sau Vaslui ori Suceava, ca să nu mai vorbim de marile cartiere istorice demolate în București, Pitești, Deva etc… Ca să fie înlocuite cu ce? Cu cele mai lipsite de orice expresie blocuri de locuințe, cu bulevarde ce anulează traseele urbane specifice acestor centre istorice, cu tot felul de construcții care n-au nimic de-a face cu Spiritul Locului. În tendința evidentă și specifică ideologiei comuniste de a șterge trecutul, tradițiile, identitatea și etnicul, de a nivela imaginea așezărilor, statutul economic (adică instaurarea sărăciei!), în final de a nivela gândirea și a spăla creierele… Acest om nou, având minimă relație cu istoria strămoșilor săi, cu spiritul și cultura în care s-a născut, era personajul ideal pentru manipulare! Lucru ce s-a și reușit, în bună măsură, până în 1990 – putem afirma că aceste cohorte de oameni „noi” sunt cele care aleg prost când sunt chemate la urne, care părăsesc țara cu cea mai mare ușurință, eventual cu prețul destrămării familiei, care deci nu mai sunt interesate de valoarea locului în care s-au născut, în care mai trăiesc, în care își cresc urmașii. Pe această bază socială se construiesc „imperiile de carton” – atât în presă/televiziune, cât și în economie/politică – așa se explică ușurința cu care toți cei fără principii morale reușesc în România să fure cu acte „în regulă”, să demoleze tot ce doresc, să schimbe chiar ființa orașelor!

Pentru că etapa a doua a istoriei imobiliare este tocmai cea în care legile comuniste au fost date la o parte și când oamenii de bună credință sperau că vor domni legile normalității și concurenței oneste. Cel puțin la noi, toate astea au luat cea mai proastă întorsătură: am ajuns să vedem cum clădiri de patrimoniu (care înseamnă un inters public major, până la a genera profit economic din moștenirea culturală) sunt puse la pământ mai abitir decât în comunism, vedem în fiecare an cum legile urbanistice sunt ocolite premeditat pentru iluzorii avantaje colective, mai degrabă pentru imediate avantaje particulare! În umbra ideii de „progres” și „dezvoltare urbanistică” ni se flutură proiecte stupide și derogări imposibile într-o societate civilizată. A demola a devenit un sport alert, inclusiv în orașele încărcate de istorie ale Transilvaniei! În Sibiul nostru, din anii ‘50 n-am mai avut un arhitect al orașului care să spună „Reușita mea cea mare nu a fost ce am lăsat să se construiască, ci ceea ce am împiedicat să se demoleze!” ( arh. Otto Czekelius). Iată, așadar, încă un mare specialist și om al cetății, căruia îi datorăm faptul că am fost în 2007 Capitală Culturală Europeană și de atunci avem un aflux de turiști important pentru economia locală…

Oare cum s-ar putea cuantifica pierderile economice pe care le aduc și le vor aduce mereu demolările atâtor case-monument sau ansambluri de case cu valoare urbanistică din zona centrală sibiană? Cel puțin cele demolate după 1990. Din actele existente la primărie se pot extrage și listele cu persoanele direct implicate. Ce-ar fi să li se ceară banii înapoi?