Marți,
18.11.2025
Cer Senin
Acum
9°C

Profetie pentru anul viitor? 41% USL, 35 PD-L

"Să se uite foarte bine ce s-a întâmplat, mai ales în Maramureş, unde marea alianţă a luat 41%, iar imediat după a fost PDL, cu 35%. Cam aici stăm cu voturile. Dincolo (în Neamţ - nr.) a pierdut USL de s-a rupt". Este declarația președintelui Traian Băsescu, cel care atenționează asupra ce se poate întâmpla în anul viitor, an electoral. "L-am atenţionat amical pe Antonescu, deşi eu îl consider la fel de imatur ca Ponta, de ce vrea să rămână în opoziţie şi după 2012, pentru că totuşi îmi pasă de liberali, mi-ar părea rău să îi văd în opoziţie în continuare", a spus Băsescu, lăsând impresia că i-ar vrea pe liberali alături, după alegerile de anul viitor. "Nu e nicio invitaţie. I-am invitat în 2008. Eu i-am trimis pe Boc şi pe Blaga să îi roage să vină la guvernare. Au vrut în condiţii inacceptabile. Vor trebui să revină cu picioarele pe pământ, să vadă cât fac electoral, dacă vor să guverneze. Dacă vor să vorbească din opoziţie, au toată perspectiva şi după 2012", a continuat Băsescu într-o emisiune difuzată de TVR.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Tag-uri: Traian Basescu

Vizualizari: 215

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Jimmy29

Acum 14 ani

USL e o mare gogoasa, care e goala inauntru la fel ca si capetele celor are se afla la conducerea ei. Armata de catei care latra, dar nu musca. Cu toate ca au de partea lor 2 trusturi de televiziune, se pare ca nu prea le-a iesit sa ii abureasca pe romani, care si-au dat de mult seama cum merge treba cu USL!
Raspunde

danny

Acum 14 ani

Ptr 1! \"Tigva\" ta e goala, ptr. ca ti-au \"lobotomizat-o\" portocalii cu Base in frunte! Stupid people!
Raspunde

danny

Acum 14 ani

Ptr 1! \"Tigva\" ta e goala, ptr. ca ti-au \"lobotomizat-o\" portocaliii cu Base in frunte! Stupid people!
Raspunde

@1

Acum 14 ani

De acord cu danny
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus