Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
16°C

Soc: Cum au vrut consilierii PD-L Sa rezolve problema cununiilor din week-end!

”Am propus ca fiecare consilier local să oficieze într-o zi de sâmbătă cununiile, nu ar fi fost un sacrificiu foarte mare, ar fi venit o zi pe an, la câți consilieri suntem”, aceasta a fost propunerea consilierului local Ovidiu Luca de a rezolva problema cununiilor care acum nu se pot oficia la starea civilă decât în zile lucrătoare. Doar că oricine știe că oficierea cununiilor se face legal doar de către ofițerul de stare civilă, secretarul primăriei sau de către primar. ”N-am știut, atunci am aflat și noi să nu se poate”, a explicat consilierul PD-L.
O altă variantă cu care au venit consilierii a fost aceea de a institui o taxă specială pentru aceste cununii. ”Nu s-a dorit această variantă”, spune consilierul Livia Sava.
Serviciul Stare Civilă nu mai oficiază căsătorii civile sâmbăta în urma intrării în vigoare a dispoziţiilor O.G. nr. 63/2010, prin care se reduce numărul de angajaţi din administraţia publică locală şi respectiv, se reduc salariile funcţionarilor din sectorul public. „Până acum am cerut angajaţilor să oficieze căsătorii şi sâmbăta, chiar dacă aceste ore nu erau remunerate sau compensate. În contextul deciziilor guvernului de a diminua şi mai mult personalul şi salariile angajaţilor rămaşi, oficierea căsătoriilor civile în zilele de sâmbătă nu mai este posibilă”, a explicat decizia primarul Klaus Johannis.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

pcr

Acum 14 ani

asti-a de la pdl sunt cazuti in cap habar nu au de nimic ce sa mai zici de legislatie. bine ca macar stiu sa citeasca
Raspunde

@pcr

Acum 14 ani

Bine ca stii tu sa scrii!!!! :)) \"asti-a\"? promite-mi ca de acum inainte te uiti prin cartile de gramatica atunci cand mai vrei sa postezi ceva! ;-)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus