Voința Sibiu a remizat pe teren propriu cu Pandurii Tg. Jiu, scor 0-0. După o partidă cu reprize diametral opuse, sibienii au trecut de puțin pe lângă obținerea celor trei puncte puse în joc. Meciul de astăzi a contat pentru etapa a V-a a Ligii I. Partida era un meci-test pentru sibieni, care veneau după înfrângerea dureroasă de la Mediaș, scor 0-0, în compania unei echipe puternice, cu jucători cu experiență. Pandurii aveau de partea lor și victoria din etapa a patra, de acasă, cu CFR Cluj.
Prima Repriză
Prima parte a jocului a fost dominată steril de gorjeni, care au început mult mai bine meciul decât alb-verzii. Totuși, cele mai mari ocazii au aparținut tot sibienilor.
Lovitura de începere a aparținut Pandurilor, care au și început să impună ritmul jocului. În minutul patru, Stromajer trage din lovitură liberă, de la 18 metri, puțin peste poarta apărată de Dănălache. Gorjenii atacau când pe dreapta, când pe stânga, iar sibienii se rezumau la a fi atenți în defensivă și a porni, când recuperau mingea, pe contraatac. Desele urcări ale lui Viera Diarrasouba, numărul trei al oaspeților, au fost și cele mai periculoase ale gazdelor, deoarece acesta expedia mereu centrări exacte pentru coechipierii lui din careul sibian. Acesta a fost și cazul oacaziei gorjene din minutul nouă, lovitura de cap a lui Vranjes, prinsă de Dănălache, după o centrare a aceluiași Viera.În minutul 14, Iulian Popa faultează din alunecare, iar arbitrul îl avertizează de faptul că la următorul fault va fi sancționat cu cartonaș galben. Un minut mai târziu, COman scapă singur cu portarul, după o pasă a lui Iulian Popa, dar tușierul ridică steagul pentru offside. Era prima tentativă a sibienilor de a se apropia periculos de poarta lui Mingote. Gorjenii erau la conducerea partidei, dar apărarea sibienilor era exactă. În minutul 19, căpitanul „Gore” stopează un contraatac al oaspeților, când aceștia erau cinci contra doi, apoi își pune echipa pe contraatac. Mingea ajunge la Popa care, după două driblinguri în flancul stâng al atacului sibian, trimite în brațele lui Mingote. Apoi, a venit rândul lui Bunea să se remarce în apărare, la o fază la care Vranjes, găsit bine de Stromajer, era liber și avea culoar spre poarta lui Dănălache. Din fericire, Bunea a blocat la timp, respingând mingea departe de poartă. La un contraatac al oaspeților, Dănălache a fost nevoit să iasă la 20 de metri pe propria sa poartă, pentru a înlătura pericolul și a-l bloca pe Lemnaru. Oaspeții presau din ce în ce mai mult echipa sibiană, care era era împinsă către poarta lui Dănălache. În minutul 31, Cristian Apostol le-a dat emoții celor puțin peste 2000 de suporteri din tribune, când, pentru a respinge mingea în afara terenului, a trimis-o, cu capul, în bara transversală a porții lui Dănălache. Sibienii au scăpat de un autogol, deoarece mingea a ieșit în corner după ciocnirea cu bara. Lovitura de colț a fost respinsă și mingea a ajuns la unul dintre jucătorii sibieni, care a dezvoltat un contraatac. Balonul ajunses în apropierea careului mare, când Iulian Popa a încercat să-l împingă spre poarta gorjeană. Mingote ieșise, însă, și a reușit să blocheze, fapt ce a dus mingea la piciorul lui Tătar. Acesta, văzându-l ieșit pe Mingote, și-a încercat norocul cu o minge înălțată peste apărarea gorjeană, dar a dat mult peste poartă. Sibienii au avut și un gol anulat, cel al lui Bunea. Acesta a primit mingea de la Iulian Popa, surprins în offside cu două- trei secunde înainte de a da pasa către Bunea. În minutul 43, Apostol dă iarși emoții, când a respins cu capul în corner o minge centrată pentru Chiricheș, din partea dreaptă a terenului. De această dată, mingea respinsă de Apostol a lovit plasa exterioară a porții lui Dănălache. La corner, Pandurii au expediat o minge puțin peste transversala porții, prin Lemnaru. Arbitrul central a pus capăt reprizei după 30 de secunde de prelungiri, trimițând jucătorii la cabine.
Repriza a doua
Partea a doua a jocului a aparținut Sibiului care, nu de puține ori, a fost aproape să deschidă scorul sau chiar să câștige partida.
În minutul 46, centralul îi arată primul cartonaș galben al meciului lui Iulică Popa, după o intrare prin alunecare, din spate. Presiunea Sibiului începea să fie simțită de adversari. În minutul 48, sibienii pornesc un contraatac la care Tătar, situat pe partea stângă, îl găsește perfect pe Ionuț Matei în zona careului mare, lateral dreapta. Acesta interceptează și expediază un șut puternic spre poartă. Dar Mingote respinge in extremis. Mingea ia înălțime, iar în cădere este atinsă de Coman, aflat în careu, în zona punctului cu var. Șutul din prima al lui Coman s-a dus mult peste poarta gorjenilor. Beza șutează în minutul 50, de la 20 de metri, puțin peste poarta lui Mingote. Lovitura liberă a oaspeților din minutul 53 este executată de Vranjes puțin pe lângă stâlpul din stânga al porții lui Dănălache. În minutul 55 a venit rândul lui Ionuț Matei să șuteze din voleu, mingea ducându-se spre colțul lung al porții lui Mingote. Portarul gorjenilor a respins iarși in extremis, trimițând mingea în corner. Matei se remarcă și în minutul 57, când încearcă o minge săltată, care este respinsă în corner. După această fază, sibienii au avut două cornere, ambele fiind respinse de fundașii gorjeni. Cosmin Băcilă vede și el galben, în minutul 59. Un minut mai târziu, Alexandru Pelici multă, introducându-l pe Neguț în locul lui Coman. În minutul 61, Iulian Popa intră în careul adversarilor, din flancul stâng, driblează trei gorjeni, după care șutează în „zidul uman” făcut de cei de la Târgu Jiu. În minutul 68, Bunea dezvoltă frumos o acțiune pe partea dreaptă, driblează elegant un adversar, dar centrarea sa este prinsă de Mingote. Grigoraș îl înlocuiește pe Băcilă cu Batin, în minutul 71. Un fost jucător al Pandurilor, Antohi, intră în locul lui Ionuț Matei, în minutul 74. Intrarea lui Antohi a adus și ocaziile de pe finalul partidei, jucătorul implicându-se într-un fel sau altul în toate acțiunile „alb-verzilor”. Același Antohi șutează din marginea careului mare, în minutul 78, mingea este respinsă de portar și ajunge la Popa, care trimite mult pe lângă poartă. Lemnaru este înlocuit de Nistor în minutul 79. Un minut mai târziu iese și Iulian Popa, înlocuit de Cigan. Forika primește cartonaș galben pentru o ținere evidentă de tricou. Noul intrat la Pandurii, Nistor, se înalță peste Forika și trimite spre poarta lui Dănălache. Portarul sibian prinde fără emoții. Era minutul 88. Până la finalul partidei, sibienii au dominat copios jocul, dar oaspeții se apărau disciplinat. În minutul 90, Cigan cade în careu, talonat de Chiricheș, după o pătrundere din flancul stâng. Arbitrul indică lovitură din șase metri, iar tribunele iau foc. Numărul doi al oaspeților, Vlad, vede și el cartonașul galben, în minutul 92. După câteva secunde de la această fază, centralul pune capăt jocului. Voința Sibiu – Pandurii Tg. Jiu: 0-0.
Componența celor două echipe:
Vointa Sibiu:
Dănălache Remus, Forika Rareș, Cristian Apostol, Grigore Nicolae, Beza Eugen, Tătar Daniel, Dâlbea Răzvan, Bunea Claudiu, Coman Ion, Popa Iulian, Matei Ionuț. Rezerve: Miron Bogdan, Cristian Cigan,Antohi Andrei, Radu Neguț, Eduard Nicola, Florin Măjer, Bar Segiu.
Padurii Tg. Jiu:
Pedro Mingote, Diarrasouba Viera, Carlos Cardoso, Alexandru Vlad, Mihai Pintilii, Claudiu Voiculeț, Stojan Vranjes, Cosmin Băcilă, Vlad Chiricheș, Valentin Bernard, Jako Stromajer. Rezerve: David Lazar, Adrian Rusu, Ionuț Tătaru, Dan Nistor, Călin Cristea, Ciprian Brata, Paul Batin.
Liga I ia o pauză de două săptămâni. Următorul meci al Voinței Sibiu, cel jucat în compania Sportului Studențesc, se va disputa în data de 10 septembrie, pe terenul „studenţilor”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Radu Negut , Adrian Rusu , Paul Batin , Târgu Jiu , Beza Eugen , Cristian Apostol , Pandurii Tg , Ionuț Matei , Eduard Nicola , Popa Iulian , Iulică Popa , Voinţa Sibiu , Mihai Pintilii , Alexandru Pelici , Sportului Studențesc , Iulian Popa , Prima Repriză Prima , Ciprian Brata , David Lazar , Voinței Sibiu , Antohi Andrei , Claudiu Voiculeţ , Dâlbea Răzvan , Cosmin Băcilă , Călin Cristea , Bunea Claudiu , Alexandru Vlad , Ionuţ Tătaru , Coman Ion , Forika Rareș , Cristian Cigan , Dănălache Remus , Florin Măjer , Pedro Mingote , Miron Bogdan , Tătar Daniel , Grigore Nicolae , Bogdan Nistor , Același Antohi , Bar Segiu , Carlos Cardoso , Vlad Chiricheş , Dar Mingote , Diarrasouba Viera , Jako Stromajer , Matei Ionuț , Padurii Tg , Presiunea Sibiului , Stojan Vranjes , Valentin Bernard , Viera Diarrasouba
Vizualizari: 539
Ultimele comentarii
Acum 46 minute
Sparrow
Acum 49 minute
Adina
Acum 56 minute
Emil
Acum 1 oră
Mic
Acum 1 oră
Gigi