CSM Sibiu pleacă mâine spre Târgoviște, unde, pe patru septembrie, are loc Campionatul Național de Rugby în șapte, pentru divizia A.
Toate meciurile de la Târgoviște se vor disputa în aceeași zi, în patru septembrie, pentru că regulamentul prevede două reprize, fiecare de șapte minute, cu un minut de pauză între ele. Stadionul UM va fi noul templu al rugby-ului românesc. S-au tras la sorți și cele două grupe, astfel că sibienii vor face parte din a doua grupă, grupa B, alături de echipele RC. Grivița, CS Metrorex și CS Năvodari. Primul meci pentru rugbystii sibieni va avea loc la ora 09.31, în compania lui CS Metrorex. Următoarele vor fi, în ordine, meciul cu RC Grivița, de la ora 11.16 și cel cu CS Năvodari, de la ora 12.00. Semifinalele se vor juca între orele 13.00 și 14.00, după regulile: locurile 3, grupa A(B) – locurile 4, grupa B(A) și locurile 1, grupa A(B) – locurile 2, grupa B(A). În fine, finalele se vor juca între orele 14.00 și 15.00.
Sibienii pleacă optimiști spre Târgoviște, cu un lot foarte tânăr, din care fac parte foarte mulți jucători născuți în 1992. Ținta echipei de ruby CSM Sibiu pentru acest campionat național este ieșirea din grupe. „Este o grupă echilibrată, sperăm să ne calificăm în semifinale. Obiectivul nostru este să trecem de grupe. Sper să facem o figură frumoasă și să avem multe de spus în rugby-ul în șapte”, a spus Florin Troancă, antrenorul-jucător al CSM Sibiu Rugby.
În semifinale, CSM Sibiu ar putea întâlni pe una dintre cele cinci component ale grupei A, CS Olimpia, CSR Callatis, Sportul Studențesc, Arsenal BL Tgv. sau RCM Galați.
Campionatul de R7 este nou introdus în programul competițional, Federația Română de Rugby luând această decizie, deoarece sportul va fi și pe agenda Olimpiadei din 2016.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Campionatul Naţional , Sportul Studențesc , Sibiu Rugby , Federaţia Română , Florin Troancă
Vizualizari: 388


Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Alzara 1918
Acum 10 ore
Gheorghe Ion
Acum 11 ore
Forest Gump
Acum 12 ore
Che
Acum 13 ore
Kukuruku