Joi,
01.01.2026
Innorat
Acum
-2°C

Grigore: e momentul sa demonstram

Căpitanul Voinței își montează colegii prin declarații optimiste înaintea meciului de la Vaslui, împotriva uneia dintre cele mai bune echipe în actuala ediție de campionat. Voința vine după două înfrângeri, una în campionat împotriva Oțelului și una în Cupa României, unde sibienii au fost eliminați de Otopeni după loteria penaltyurilor. "Mergem la Vaslui după două înfrângeri, mergem să ne jucăm șansa. E momentul să demonstrăm că jocurile noastre bune din debutul sezonului nu au fost întâmplătoare. Sper să ne întoarcem neînvinși. Nu are rost să ne mai plângem, să ne lingem rănile, cum se spune. Am pierdut la penalturi. Este al doilea meci al nostru de Cupă pierdut la loviturile de la 11 metri, după cel de anul trecut, de la Timișoara. Se pare că asta-i meteahna noastră" a afirmat Grigore. Fundașul Voinței consideră că eșecul din etapa trecută de campionat, 1-0 acasă, cu campioana Oțelul, e nemeritat și spune că motivația și puterea grupului sunt în continuare atuurile sibienilor. Totodată, fotbalistul susține că CSU Voința are ceva probleme în atac. "Cu Oțelul, în urma unui joc bun, eu unul sunt de părere că nu meritam să pierdem, dar atât timp cât nu am fructificat ocaziile pe care le-am avut, s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Înbucurător pentru mine este că avem momente bune cu echipe mari, momente favorabile în joc. (...) Eu zic că motivația și puterea grupului vor fi cele mai importante pentru noi. Nu este vorba de ceasul al 12-lea, dar acum cred că ar trebui să și marcăm și să strângem din nou puncte. (...) Suferim, poate, puțin în plan psihologic în faza de atac. Nu înscriem. În rest, defensivă și mijloc bun. Chiar și în atac - analizând jocurile de până acum - am avut momente bune, dar n-am înscris", a mai declarat Grigore.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus