Ioan Hămbăşan, principalul finanţator al echipei CSU Voinţa, a fost numit preşedinte interimar al organizaţiei judeţene a UNPR, după ce Constantin Morar a ieşit din politică, devenind subprefect.
Numirea lui Hămbăşan a avut loc în prezenţa lui Gabriel Oprea, preşedintele executiv al partidului şi, tototdată, ministru al Apărării. „Am mare încredere în actualul preşedinte interimar şi în echipa lui. Sunt convins că astfel, şi la Sibiu, vom reuşi să ducem acest proiect naţional, numit UNPR”, a declarat Gabriel Oprea.
Noul preşedinte interimar, Ioan Hămbăşan, spune că va continua proiectele începute de Constantin Morar. „Prin experienţa de 15 – 20 de ani pe care o am în lucrul cu oamenii sper să lărgesc echipa UNPR Sibiu, să dezvolt proiectele deja începute de domnul Morar. Îmi doresc ca UNPR Sibiu să cuprindă o sferă cât mai mare din ceea ce înseamnă implicarea în problemele comunităţii”, a declarat, la învestirea sa, Ioan Hămbăşan.
Alegerile care urmează au drept ţintă, la nivel naţional şi, implicit, local, un procent de zece la sută din voturile valabil exprimate. „Zece procente reprezintă un minim naţional. Orice performanţă în plus contează”, a mai spus Oprea.
UNPR Sibiu va avea o sarcină relativ delicată la nivel local, având în vedere alianţa cu PD-L la nivel naţional, partid care, la ora actuală, nu este în relaţii deloc bune cu FDGR, formaţiunea care conduce administrativ atât judeţul, cât şi municipiul Sibiu. Referitor la această situaţie, preşedintele executiv al UNPR a preferat să lase loc de bună-înţelegere. „Şi eu am fost prefect şi implicat în conducerea mai multor instituţii şi singura politică dusă a fost cea în folosul comunităţii. Iubesc Sibiul, de aici mi-am luat nevastă, şi consider că atât judeţul cât şi oraşul sunt un exemplu la nivel european. Dorim să ajutăm dezvoltarea zonei în continuare, de aceea am şi promovat un subprefect la Sibiu – să ajute cât mai mult la implementarea unor proiecte în beneficiul comunităţii”, a mai spus Oprea.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 197
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Carcotel
Acum 1 oră
Cm
Acum 1 oră
Vivi Dragan
Acum 1 oră
Kukuruku
Acum 1 oră
O lume (minunata) paralela