Scos la vânzare din cauza intrării în insolvență a firmei prin care a fost ridicat, hotelul cu șase niveluri din vârful dealului de la Bradu este anunțat din nou a fi scos la licitație. Tot la ”jumătate” de preț.
Spațiu cu 274 locuri de cazare (plus alte 2 pentru angajați), împărțite în 126 de camere single, duble, garsoniere și apartamente cu suprafețe cuprinse între 18 și 70 de mp, hotelul care ar fi trebuit să primească denumirea de Ramada Avrig Resort a fost scos la licitație, prima dată, în 2016. Fără succes aveau să rămână licitațiile la care prețul de pornire era 30,5 milioane de lei, fără TVA, până în primăvara anului 2021. Atunci, lichidatorii judiciari de la MRL Iaşi SPRL au decis să înjumătățească prețul de pornire al licitațiilor pentru vânzarea acestuia.
Nici așa nu s-au găsit, însă, cumpărători: pentru ziua de 20 ianuarie 2023 este anunțată o nouă licitație de către lichidatorii judiciari din Iași. Prețul de pornire pentru licitația cu strigare a rămas, însă, cel din 2021: 15,9 milioane de lei, la care se adaugă TVA.
Investiția de la Bradu a fost demarată, începând cu anul 2007, de către fostul președinte al Consiliului Județean Sibiu, Constantin Morar. El a decedat zece ani mai târziu.
Structurat pe șase niveluri (demisol, parter, două etaje, două mansarde și punct de observare), hotelul este unul dintre cele mai mari construite în județul Sibiu.
Are o suprafață construită de 12.100 de mp, iar amprenta la sol este de 2.283 de mp. Terenul aferent întregului complex depășește 8,5 hectare. Potrivit lichidatorilor judiciari, gradul de finisare al construcției este diferit la fiecare nivel: demisolul este finalizat în proporție de 60%, parterul – 80-90%, etajele unu și doi sunt finalizate 100%, iar cele două mansarde au un procent de finalizare de 30%.
Potrivit estimărilor din vara lui 2014, necesarul pentru finalizarea complexului hotelier era de aproximativ cinci milioane de euro. Banii sunt necesari pentru finalizarea dotărilor complexului (de la piscină, la driving range-ul pentru golf), dar și pentru echiparea hotelului – linia de bucătărie, sistemul IT etc.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: hotel vanzare constantin morar , hotel bradu sibiu vanzare , nevandut sapte ani hotelul fos , Constantin Morar
Vizualizari: 38653
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Zacuscă
Acum 2 ore
ValKer
Acum 2 ore
Ionel Bidoane
Acum 2 ore
Radu G
Acum 2 ore
Emil