Marţi,
19.03.2024
Parțial Noros
Acum
1°C

Ce a insemnat campania anti-etnobotanice din Piata Mare

Flyere cu mesaje anti-drog, muzica Anyiei, prefectul Răcuciu, aparate de luat tensiunea şi inspectori de poliţie au fost elementele acţiunii desfăşurate joi în Piaţa Mare de către Poliţia Sibiu, Prefectura şi Autoritatea de Sănătate Publică.

Campania a fost destinată prevenirii consumului de droguri, îndeosebi a plantelor etnobotanice, intenţia principală fiind de prevenire a consumului de droguri în rândul tinerilor şi de sensibilizare a opiniei publice. Genericul campaniei a fost “Etnobotanicele = un "produs" al INDIFERENTEI noastre ..”. În acest sens, organizatorii au creat un videoclip în care vedete sibiene precum cântăreaţa Anya, actriţa Ofelia Popii sau naist-ul Radu Nechifor (gândite ca posibile modele pentru tineri) îşi exprimă poziţia lor anti-drog şi îi îndeamnă pe tinerii sibieni să nu cadă în capcana drogurilor. Videoclipul poate fi vizualizat aici:

 

Totodată, pe panourile electronice din municipiul Sibiu, au fost prezentate două spoturi cu mesajul: Este mutarea ta. „Fără etnobotanice!” care face parte din Campania naţională de prevenire antidrog „Absentul” şi spotul „M.A.N.I.F.E.S.T”.

În Piaţa Mare a fost montat un stand, unde, cadre din Poliţia Sibiu împărţeau flyere cu mesaj anti-drog şi adresau îndemnuri cetăţenilor să fie atenţi la pericolul la care sunt expuşi copiii sau nepoţii lor. În sprijinul lor au fost prezenţi şi prefectul Horaţiu Răcuciu si şeful Centrului Regional Antidrog, comisarul şef Ioan Popa. Pentru cel din urmă, “e trist că media de vârstă a celor ce încearcă substanţele etnobotanice scade şi avem tot mai mulţi adolescenţi sub 16 ani care fac asta.. ..iar centrele de consiliere şi recuperare sunt eficiente doar până în punctul în care nu mai pot sili pe cei veniţi la tratament să participle la şedinţe”. Deasemenea, comisarul-şef a deplâns trista situaţie a înmulţirii tinerilor ce consumă droguri legale şi pentru asta face responsabil cadrul legal, care “este unul precar şi spre deosebire de Polonia, nu poate încă tăia răul de la rădăcină prin închiderea definitivă a magazinelor de vise”. Prefectul Răcuciu, în scurta lui prezenţă, a stat şi el de vorbă cu mai multe personae pe această temă şi a asigurat sprijinul instituţiei pe care o reprezintă în lupta acestui flagel.

Pentru inspectorul de poliţie Christian Stanciu „se doreşte ca această zi să fie dedicată prevenirii traficului şi consumului de droguri şi substanţe psihotrope. De asemenea, dorim să ne adresăm tuturor categoriilor de cetăţeni, părinţi, bunici şi copii, să îi atenţionăm cu privire la riscurile ce reies din consumul acestor substanţe".

Acţiunea a avut însă şi unele dificultăţi, după ce Primarul Sibiului Klaus Johannis a fost deranjat de volumul mare al spotului publicitar anti-botanice difuzat în Piaţa Mare. Pentru asta, a sesizat Poliţia Locală să intervină, chiar dacă autorizatia a fost emisa de la Primarie. Drept urmare, difuzarea spotului a fost oprită.

Campania de la Sibiu se încadrează în seria de acţiuni din Săptămâna prevenirii criminalităţii la Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

un sibian

Acum 12 ani

e bine ca se face asa ceva...totusi situatia este scapata de sub control...o sa castige capital electoral puternic partidul care INTERZICE magazinele de vise!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus