Directorul general al Gazului a subliniat fapul că după o astfel de înfrângere vorbele sunt de prisos și că, din când în când, grupul de la Mediaș „o cam face de oaie”.
Mai mult, Horoba a fost de acord cu ideea moderatorului emisiunii „Fanatik Show” de a-i numi pe jucătorii Mediașului „Statuile lui Pustai”. „Ce am putea să vorbim acum? Nu prea avem ce să vorbim! Chiar se potrivește titlul acela, <>. Parcă au fost statui la un moment dat. Din când în când – ca să mă exprim așa într-un jargon – o cam facem de oaie. Din păcate s-a întâmplat și în această seară, dar nu e mai puțin adevărat că am întâlnit o echipă solidă cu jucători foarte valoroși, la care orice acțiune pe poartă le-a reușit, s-au transformat aproape toate în gol. Ceea ce nu s-a întâmplat și cu ocaziile noastre, chiar dacă au fost mai puține, am avut câteva ocazii, dar nu a vrut să intre mingea în poartă. Dacă prima repriză s-ar fi terminat 3-2, mai aveai speranțe ca în repriza a doua să încerci să remontezi sau în cel mai rău caz să încerci să faci un meci egal, cu care poate eram mulțumiți. Dar, în fața evidenței n-ai ce să mai comentezi și să găsești scuze, noi suntem vinovați”, a declarat Ioan Horoba, după partida de la Mediaș, în cadrul emisiunii Fanatik Show.
Pustai a simțit!
Tot directorul general al medieșenilor este cel care a dezvăluit faptul că antrenorul Cristi Pustai a simțit încă de joi că jucătorii „nu sunt în regulă”. Consecința acestui „feeling” a fost organizarea pe două zile a cantonamentului de dinaintea oricărei partide, lucru care schimbat „obiceiul” de la Mediaș, potrivit căruia jucătorii intrau în cantonament doar cu o zi înaintea meciului.
„Chiar vorbeam cu Cristi Pustai, și mi-a spus joi, la antrenamente, că nu sunt în regulă și, contrar obiceiului pe care îl luasem în ultima lună, nu i-am mai băgat în cantonament cu o zi înainte de meci, ci cu două. A zis că nu-i place, că nu i-a simțit cum trebuie pe jucători. I-a băgat în cantonament contrar obiceiului, că intrau cu o seară înaintea meciului, acum au intrat cu două seri. Și totuși, s-au dus degeaba. S-au făcut de râs. Trebuie să ne asumăm și această dureroasă înfrângere, și, sigur, stând cu capul plecat, poate se pot reabilita la meciul de la Pandurii. Așa s-a întâmplat și după meciul cu Dinamo, ne-am dus la CFR Cluj și acolo ne-a ieșit, i-am bătut”, a mai spus Ioan Horoba, în cadrul aceleiași emisiuni.
Următorul meci al Gazului va fi în data de 17 octombrie, când medieșenii vor întâlni, în deplasare, echipa Pandurii Târgu Jiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Emil
Acum 5 ore
Hermannstadt
Acum 5 ore
Barosanu
Acum 5 ore
Emil