Rubinul bucatarilor sibieni

Nu știu dacă există termenul. Dacă există, o să îl folosesc. Dacă nu există, ar trebui inventat. Am avut un orgasm culinar, o epifanie a gusturilor. Am descoperit cel mai tare și mai meseriaș bucătar din Sibiu și într-unul dintre locurile în care mă așteptam cel mai puțin. Iar cu asta nu vreau să zic nimic de rău. Dar nu te aștepți de la un restaurant ascuns printre case într-un cartier mărginaș al orașului să descoperi asemenea delicatese culinare. Chiar nu te aștepți. Am mai auzit că la Rubin se mânâncă bine. Dar nimeni n-a părut atât de încântat cât să îmi trezească o curiozitate maximă, să crăp dacă nu ajung acolo. Am ajuns întâmplător, cu treabă în cartierul cu pricina (nu știu dacă are un nume, între Calea Dumbrăvii și parcul Subarini). Și dacă tot eram prin zonă, am zis să îl încerc, oricum trebuia să umplu jumătatea asta de pagină. De afară, Rubinul arată ca o pensiune obișnuită. Nici prea spectaculoasă, nici prea cochetă dar nici urâtă. Pur și simplu, genul de clădire care nu îți inspiră prea multe, dar suficient de aranjată încât să nu treci pe lângă ea. Din start, trotuarele pline de mașini îți dau de gândit: prea multă lume ca să nu fie nimic de capul restaurantului. Interiorul, foarte plăcut, decorat simplist, poate o idee cam răcoros. Meniul, nici prea sărăcăcios, nici prea stufos. Mi-a plăcut că pe prima pagină sunt trecute specialitățile recomandate care, la rândul lor, se regăsesc în secțiunile dedicate. Și, după obicei, am comandat de-ale casei. Mușchiuleț de porc Rubin sos de smântână și prune uscate, cu cartofi copți cu sos de usturoi, ardei copți și clătite... evident, Rubin. După 30 de minute de așteptare parcă mă mânca limba să mă revolt. Voiam să mânânc iar minutele treceau și în fața mea, paharul de Cola devenea tot mai stingher. N-am apucat să mă revolt în fața chelnerului care tocmai ce pusese mâncarea pe masă pentru că mi-a explicat super amabil, fără să îl întreb, de ce a durat atât, pentru că mușchiulețul trebuie să se pătrundă și că nu poate fi ținut de pe o zi pe alta, că se face proaspăt, în fiecare zi. Și parcă tot nu m-a convins, până am luat prima îmbucătură. Nici acum, când papilele mele sunt în somnolența post-deliciu, nu găsesc cuvintele potrivite să descriu ceva atât de bun. Minunat. Iar clătitele calcă pe urmele mușchiulețului. Umplute cu gem de afine, stropite cu fructe glasate și cu frișcă, aș mai fi cerut cinci porții dacă aș mai fi putut. Ce nu mi-a plăcut? Cola aia... acră, bat-o binele s-o bată...

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Turnul Sfatului