Clubul sibian Kudokai a fost prezent weekend-ul trecut la Gala Local Kombat de la Brăilă prin sportivul Lucian Danilencu. Acesta s-a întors la Sibiu victorios, reuşind un KO în faţa luptătorului lituanian Tomas Pakutinskas, chiar la prima sa competiţie în care a luptat sub culorile Kudokai.
Lucian Danilencu a intrat în competiţie în meciul numărul patru al Galei de la Brăila. Acesta a fost, de altfel, şi primul lui meci în culorile clubului Kudokai Sibiu, reuşind să încheie confruntarea cu un KO. Adversarul lui Lucian vine din Lituania şi este un sportiv experimentat în sportul de ring. La cei 24 de ani ai săi acesta a reuşit să facă un palmares bun în kickboxing şi arte marţiale mixte.
“Kudokai Atlassib are o toamnă plină de evenimente sportive. După participarea lui Lucian Danilencu la Gala Local Kombat, colegul său de club Miodrag Olar va participa pe data de 15 octombrie în Circuitul TK2 şi Fight Code seria Dragons care se va ţine la Marsilia. Vom reveni cu detalii despre acest eveniment. Kudokai Atlassib doreşte să-i mulţumescă Holdingului Atlassib şi domnului inginer Ilie Carabulea pentru susţinerea performanţei”, se arată într-un comunicat de presă remis de Kudokai Sibiu.
Mai puţin cunoscut pentru iubitorii acestui sport este faptul că Lucian “Lucifer” Danilencu leagă o prietenie de lungă durată cu Ionuţ Iftimoaie, cei doi începând performanţa în sportul de ring în Italia. Mai mult decât atât, pentru Gala de săptămâna trecută Lucian s-a antrenat a Torino, alături de Ionuţ Iftimoaie. Lucian Danilencu, pe lângă antrenamentele istovitoare la care participă, are un loc de muncă la un bazin de înot ca instructor de înot dar este solicitat şi de o firmă de pază şi protecţie din Torino pentru servicii de pază şi escortă.
„Mulţumesc Kudokai Atlassib pentru suportul acordat.Sunt conştient că acum fac parte dintr-o echipă puternică şi voi încerca prin toate forţele să aduc cât mai multe victorii pentru Sibiu şi pentru Kudokai Atlassib”, a declarat Lucian Danilencu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ilie Carabulea , Holdingului Atlassib , Miodrag Olar , Kudokai Sibiu , Ionuţ Iftimoaie , Fight Code , Gala Local Kombat , Lucian Danilencu , Mulţumesc Kudokai Atlassib , Tomas Pakutinskas , Kudokai Atlassib Sibiu
Vizualizari: 563
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Hermannstadt
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
Trotineta
Acum 1 oră
Gheorghe Ion
Acum 1 oră
Sibian