”Dacă faci la lume rău, nu te-ajută Dumnezeu, șai, la, la, la, laaa…” De când deschizi ușa, te trăsnește în față cântecul popular ce răbufnește din niște boxe acoperite cu placaj. Și o ține pe acest registru, temeinic, fără nicio abatere. Pentru o cramă cu specific local e foarte bine. Cramă omenoasă, cu aspect îngrijit, așa cum a lăsat-o bunul Dumnezeu și domnul patron în urmă cu enșpe ani. Exista Crama Ileana înainte să fie Hotel Ramada, echipa CSU Voința și Elena Udrea. Și se ține bine fără a-și arăta vârsta. Nu sunt lucruri prăfuite cu iz de iarmaroc așa cum găsești de exemplu la Appfelhaus.
Pentru cei care nu i-au mai trecut de mult pragul, parcă e o întoarcere în timp. Aceleași jucărioare din lemn (carul, războiul de țesut), aceleași mese cioplite din lemn, aceleași blide de lut, totul pare neschimbat.
Să înceapă festinul. În primul rând, să vorbim despre ospătari. Nu-mi plac ăștia tineri. Sunt tot timpul grăbiți și nu prea știu să se poarte cu clienții. La Ileana ospătorul e trecut de 45 de ani. Un alt șoc: are de toate. Clătite? Da. Cu gem? Da. Aveți cartofi copți? Da, dar nu ar fi mai bine țărănești? Aveți salată de varză? Da. Varză murată? Da. Aveți baloane cu heliu? Nu, asta am pus-o de la mine.
Am frunzărit meniul neaoș românsc și m-am oprit la o ciorbă de perișoare speciale (habar nu am de ce sunt speciale), cotlet Dracula cu cartofi copți și salată de varză murată, iar de partea cealaltă a mesei s-a mai servit o porție de ciuperci umplute cu ardei copți și clătite cu gem.
Expresia ca la mama acasă pare fumată. Bucatele de la Ileana sunt fără exagerare ca la o mamă ardeleancă de cel puțin cinci generații. Una care știe să gătească la fel de bine cum știe să joace o Jiană. Ciorba de perișoare e bogată, cu o mulțime de frunzulițe, arome, legume și tot felul de ingrediente. Cotletul Dracula e și el bine garnisit, iar aspectul ”draculian” e dat de un ardei înfipt în țeapă, adică într-o scobitoare. Dar totul e bătut de departe de cartofii copți. Îți aduc aminte de bunici și de cartofii copți pe plită.
S-or fi pricepând bucătarul de la Ileana la mâncarea românească, însă nu au nicio treabă cu deserturile. Așa că fiți cumpătați! Clătitele sunt făcute fără ou și aveau gust de hârtie reciclată, iar înghețata e exact ca cea pe care o găsiți tot timpul la reduceri prin supermarket-uri. Au mai și împodobit-o cu un soi de păun chinezesc vopsit în culori țipătoare. Parcă mai bine ziceau ”n-avem înghețată, iar în loc de clătite puteți mânca un șervețel”.
Totalul e aproape de-un million. La ce v-am povestit ne-am mai ”dedulcit” la un suc și un ceai. Cu totul, 77 lei.
Băgător în zeamă
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Cotletul Dracula , Dacă Elena Udrea , Exista Crama Ileana , La Ileana , Hotel Ramada Uniunea Social
Vizualizari: 2584
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Bancul cu statuia : Statu ia tot !
Acum 13 ore
Baciul obsecvios
Acum 13 ore
Adrian
Acum 14 ore
Capatina Marius
Acum 14 ore
Sibian