Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit definitiv și irevocabil: Ioan Duțu, actualul primar din Gura Râului, a fost colaborator al Securității. Cum înainte de a fi ales, Duțu a semnat o declarație pe proprie răspundere că el ”n-a ciripit” la fosta Securitate, acum primarul are pe numele său o plângere penală pentru fals în declarații. Prefectul Sibiului spune că nu are de gând să intervină, deoarece nu e în prerogativele sale. Primul primar catalogat definitiv drept colaborator al Securității , în schimb, e de negăsit. Luând în calcul precedentele din țară, Mont Blanc ar putea primi doar o amendă administrativă.
Imediat după ce la sfârşitul anului 2008 Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii anunţa că Ioan Duţu a colaborat cu fosta Securitate, sub numele conspirativ de „Mont Blanc”, acţiunea s-a mutat în instanţă. Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat în această speţă în data de 27 aprilie 2010 „constatând calitatea de colaborator al Securităţii”. Primarul din Gura Râului a mers mai departe făcând recurs şi acţiunea s-a mutat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. În luna mai a acestui an a venit rezultatul final. Decizia nr. 2789 din 17.05.2011 „respinge recursul ca nefondat”. Irevocabil
Plângere penală de la un consătean
Doar o săptămână mai târziu după concluzia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, un consătean al primarului din Gura Râului a şi depus plângere către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sălişte. Dumitru Hanzu reclamă faptul că înainte de a candida pentru funcţia de primar, Ioan Duţu, a depus o declaraţie pe propria răspundere conform căreia nu ar fi colaborat în niciun fel cu fosta Securitate. „Subsemnatul Hanzu Dumitru din localitatea Gura-Râului, judeţul Sibiu, prin prezenta vă rog să puneţi în mişcare acţiunea penală împotriva primarului Duţu Ioan pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii. A depus în fals declaraţia pe propria răspundere la depunerea candidaturii, cu bună ştiinţă ducând în eroare toată pupulaţia comunei prin minciună şi dezinformare”, se arată în plângerea formulată către Parchetul Sălişte în data de 26 mai 2011. Adevărul este însă că între primarul din Gura Râului şi Dumitru Hanzu există o întreagă istorie de acuzaţii şi chiar acţiuni în instanţă, undele încă din anul 2005.
Ce face Prefectura?
În continuare avem faptele: ÎCCJ decide în mod irevocabil că Ioan Duţu a colaborat cu fosta Securitate iar acesta a declarat pe propria răspundere, la alegeri, că nu a colaborat cu Securitatea. Dincolo de problema morală, am cerut un punct de vedere Instituţiei Prefectului legat de această situaţie. “În cazul relatat, vorbiţi de atestarea calităţii de colaborator al fostei Securităţi, prin sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Acest lucru nu a fost adus oficial la cunoştinţa noastră, instituţia nefiind parte în proces. Pe de altă parte, „ilegalitatea” de care amintiţi în adresă nu a fost stabilită de o instanţă judecătorească, privind persoana primarului Ioan Duţu. În aceste condiţii, Instituţia prefectului nu are prerogative conform cărora ar fi obligată spre un anumit demers public. Conform legislaţiei în vigoare, privind raporturile juridice ale Instituţiei prefectului cu primarii şi consiliile locale, doar în anumite condiţii prefectul poate constata încetarea înainte de termen a mandatului unui ales, respectiv în situaţiile prevăzute de Legea 393/2004, art. 15: condamnarea prin hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, stare de incompatibilitate, punerea sub interdicţie judecătorească etc”, se arată în răspunsul oficial al Instituţiei Prefectului Sibiu.
Primarul este de negăsit
Mai departe, am încercat să obţinem un punct de vedere chiar de la primar. Deşi în zeci de alte cazuri acesta a putut fi contactat fără probleme, în ultimele două săptămâni Ioan Duţu a devenit de negăsit (nici pe telefonul mobil personal, nici pe telefonul de serviciu, nici la primărie şi nici la SMS-uri nu a răspuns). Cu toate acestea, Ioan Duţu nu s-a ferit în trecut să vorbească despre Securitate. „Este opoziţia care lucrează. Sunt niste acuzaţii penibile care aruncă cu noroi în persoana mea. Eu neg toate aceste acuzaţii. Nu am fost colaborator al fostei Securităţi şi nu am avut nicio legătură cu Securitatea” ne-a declarat Ioan Duţu în 2009, imediat după anunţul public al CNSAS.
Ce s-a întâmplat în alte cazuri?
Situaţia primarului din Gura Râului nu este unică în ţară. Spre exemplu, primarul din Gura Humorului, Marius Ioan Ursaciuc, a fost declarat colaborator al Securităţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie respingând chiar vara aceasta recursul în justiţie formulat de acesta. La fel ca în situaţia primarului din Gura Râului, Marius Ursaciuc a semnat înainte de alegerile din 2008 o declaraţie pe propria răspundere că nu a colaborat cu Securitatea. Presa locală suceveană anunţa în urmă cu câteva luni deschiderea unei acţiuni penale împotriva acestuia, pentru fals în declaraţii, faptă se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Într-un alt caz, Constantin Cibu - fost primar al Brăilei - a fost declarat în 2006 colaborator al Securităţii. Acesta a declarat la momentul respectiv că îşi va da demisia doar dacă cineva va dovedi că a făcut poliţie politică, ulterior ducându-şi mandatul la bun sfârşit.
Precedentul Dăneşti
O situaţie clară în care un primar a avut de suferit în urma atestării calităţii clare de colaborator al Securităţii este cea a primarului Emilian Rusu din comuna Dăneşti, judeţul Gorj. În cazul lui, procurorul Gheorghe Peştişanu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu a dechis o anchetă pentru fals în declaraţii oficiale, la finalul căreia a concluzionat că “fapta, în conţinutul ei concret şi în împrejurările în care a fost săvârşită, prezintă un grad de pericol social redus şi nu a produs urmări grave”. Totul s-a încheiat cu scoaterea de sub urmărire penală a primarului, aplicarea unei amenzi administrative de 1.000 de lei, şi obligaţia de a achita cheltuielile de judecată în sumă de 100 de lei.
Cinci materiale informative
„Informatorul „Mont Blanc”, cu numele real Duţu Ioan, profesor la Şcoala Generală Chirpăr a fost recrutat, la data de 27.03.1987 pe linia problemei „învăţământ ". Analizând activitatea desfăşurată de această sursă, de la data recrutării şi până în prezent, au rezultat următoarele: în perioada de referinţă, aportul informativ al sursei a fost scăzut, furnizând un număr de 5 materiale informative în anul 1987 şi niciun material în anul 1988", se arată în raportul CNSAS, care citează nota de analiză a informatorului "Mont Blanc" încheiată la data de 13.06.1988 de lt. maj. Dan Costea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Înalta Curte , Apel Bucureşti , Gura Râului , Gura Humorului , Mont Blanc , Parchetul Înaltei Curţi , Consiliul Național , Şcoala Generală Chirpăr , Instituției Prefectului Sibiu , Dan Costea , Duțu Ioan , Judecătoria Sălişte , Constantin Cibu , Dumitru Hanzu , Emilian Rusu , Judecătoria Târgu Mureş , Gheorghe Peştişanu , Marius Ioan Ursaciuc , Prefectul Sibiului , Ioan Duțu , Marius Ursaciuc , Parchetul Sălişte , Precedentul Dăneşti , Subsemnatul Hanzu Dumitru
Vizualizari: 1292
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Bike
Acum 5 ore
Cai verzi pe pereti!
Acum 5 ore
Acolo Duța
Acum 6 ore
Gheorghe Ion