Luni,
18.08.2025
Partial Noros
Acum
22°C

Carla Bruni-Sarkozy a nascut o fetita

Soţia preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, Carla Bruni-Sarkozy, a născut miercuri seara o fetiţă, la clinica Muette din Paris.

Potrivit unei surse din anturajul Carlei Bruni-Sarkozy, Prima Doamnă a născut în jurul orei "19.00-19.30 (20.00-20.30, ora României) şi totul a fost bine".

"Deocamdată nu se cunoaşte prenumele fetiţei", a declarat o altă persoană apropiată Primei Doamne.

Este pentru prima dată în istoria Franţei când un preşedinte aflat în exerciţiu devine tată. Palatul prezidenţial a anunţat anterior că nu va comunica pe tema naşterii acestui copil.

Preşedintele Nicolas Sarkozy a fost în cursul după-amiezii, timp de o jumătate de oră, la clinica Muette, unde soţia sa a fost internată miercuri dimineaţă.

El a mers ulterior la Frankfurt, unde a participat la o reuniune cu cancelarul german Angela Merkel.

Sarkozy a părăsit Germania la începutul serii şi a sosit la ora 23.00 (24.00, ora României) la clinică.

Nicolas Sarkozy s-a căsătorit cu Carla Bruni, fost model, devenită apoi cântăreaţă, la 2 februarie 2008, la câteva luni după divorţul din 2007 de Cecilia Sarkozy.

În vârstă de 56 de ani, el are trei fii cu cele două foste soţii ale sale (Pierre, 26 de ani, Jean, 25 de ani, şi Louis, 14 ani). El are de asemenea un nepot, Solal, fiul lui Jean, născut în ianuarie 2010.

Carla Bruni-Sarkozy, în vârstă de 43 de ani, are un fiu în vârstă de 10 ani, Aurelien, al cărui tată este profesorul de filosofie Raphael Enthoven.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus