Cel mai bun jucător al CSU și actualul deținător al titlului de cel mai bun marcator al campionatului, fundașul Jaytornah Wisseh, pune victoria cu BCMUS Pitești, obținută în deplasare, pe seama agresivității în defensivă. Într-un interviu acordat totalbaschet.ro, conducătorul de joc al Sibiului spune că actualul lot trebuie să învețe cum se joacă ordonat și calm. „Ne maturizăm, creștem în joc și după cum am mai declarat trebuie să învățăm cum se joacă calm și ordonat. Adversarii au avut două reveniri importante în sferturile 2 respectiv 4, dar noi am avut capacitatea de a rămâne la conducere și de asemenea de a răspunde în acele momente grele. A jucat și Mike Kearse, ceea ce ne-a ajutat din punct de vedere al duelurilor între fundași”, spune Wisseh. Acesta a reușit să marcheze nu mai puțin de 36 de puncte în meciul de la Pitești, fiind cea mai bună realizare individuală din primele patru etape ale campionatului național de baschet. „Realizările mele personale au o cu totul altă însemnătate dacă echipa învinge. Cu atât mai mult cu cât ne-am impus la Pitești, adică în deplasare”, mai spune Wisseh. CSU întâlnește sâmbătă, de la ora 18, în Sala Transilvania, Energia Rovinari, meci contând pentru etapa a V-a.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 838
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Dragan Cristina
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Hermannstädter
Acum 10 ore
Valentino Versace
Acum 11 ore
John