35 de puncte. 15 recuperări. 4 intercepții. 10 din 13 la 2 puncte. 5 din 8 la 3 puncte. Un indice de 46 la eficiență, cel mai bun din campionat la ora actuală. Kaylone Montrell Riley - omul care a dus Sala Transilvania la extaz.
Primul meci al sibienilor pe teren propriu, cel cu CSM Oradea, s-a încheiat tragic. O înfrângere usturătoare și, cel mai greu de îndurat, o lipsă de perspectivă în jocul echipei. Mai ales că venea după alte două înfrângeri în Cupa României, înaintea Piteștiului. Meci încheiat cu nervi și huiduieli. Au urmat apoi două victorii în deplasare, în meciuri nu tocmai ușoare, cu Otopeni și apoi, cu Piteștiul. Echipa avea însă nevoie de o victorie în fața suporterilor, iar Rovinariul nu părea o pradă prea ușoară. Austin deschide scorul pentru sibieni cu două libere iar Riley face 4-0 dintr-un assist al lui Wisseh. Energia dă replica prin Oluic. Același Wisseh pasează din nou decisiv pentru Riley după care reușește un three points play. Nikolic și Oluic reduc un pic din diferență, dar Wisseh pătrunde ca prin brânză și scoate un nou coș cu fault. Iar Nikita îngroapă o treiță și duce scorul la 15-6. Cele două echipe merg acopi minute în șir cap la cap, Darby și Kabengele fiind principalele arme ofensive pentru gorjeni. Cătălin Vulc îl trimite în teren pe Kearse, iar americanul înscrie rapid șase puncte pe contraatac ducând scorul la 28-20. Energia pierde mingea cu 3 secunde înainte de finalul primului sfert, Wisseh îi pasează lui Riley în propriul teren iar acesta aruncă de la mijloc și înscrie de 3 în ultima secundă de joc. Avea să fie începutul „balului” pentru pivotul Sibiului.
Kearse marchează primul în sfertul secund, Guțoaia dă replica de la 3. Nikita este faultat pe aruncarea reușită de trei puncte dar ratează libera însă Riley zboară peste apărarea gorjeană, recuperează libera rusului și înscrie prin slam-dunk. Iar același Riley face o intercepție la repunere și marchează de 3 iar scorul ajunge la 41-25. Energia reușește un parțial de 9-3 și îl forțează pe Cătălin Vulc să ceară time-out. După time-out, tot Energia dă replica, prin Fields și Nikolic, însă Bâtă, Nikita și Riley pun rapid 6 puncte pe tabelă și remediază situația. Sfertul secund se încheie cu un parțial de 8-0 pentru sibieni, care la pauză aveau avantaj de 26 de puncte, 66-40.
Khartchenkov îi înnebunește pe gorjeni după reluare. Rusul înscrie 7 puncte consecutive, fără replică din partea Energiei iar Riley mai reușește o treiță iar scorul ajunge 78-42. Darby marchează două libere după care sibienii mai dau câteva croșee prin Austin și Crăciun. După coșul lui Bâtă, diferența ajunge la 41 de puncte. Fields reușește și el un three points play însă Kearse marchează 5 puncte iar Energia e groggy. La 96-55, Riley face o intercepție sub propriul panou și pornește singur pe contraatac, finalizat cu slam. Cu câteva secunde înainte de final, în uralele sălii, Riley marchează punctele pe care Sibiul nu le-a mai văzut de mult pe tabelă, marchează suta. Cu 43 de puncte avans, Cătălin Vulc îi trimite în teren la început de sfert IV pe Bercean și Lefter. Bercean înscrie primele puncte ale sfertului, de la 3 iar Lefter alte 3 din două faze consecutive, după care ambii jucători se sting. Nikolic și Guțoaia încearcă să mai salveze ceva. Primul dintre ei reușește 3 aruncări de 3 puncte, dar Riley îngroapă și el una de la mare distanță. Ban și Nikita marchează și ei și meciul se încheie 115-78. O diferență pe care sibienii n-au mai văzut-o de mult timp, într-un meci de-a dreptul entuziasmant.
Cătălin Vulc: „Pun această victorie pe seama dorinței noastre de a câștiga fiecare meci. Suntem pe un trend ascendent, de trei victorii consecutive, și vrem să continuăm la fel. Apărarea a funcționat excelent, a rezistat până gorjenii au căzut și fizic și psihic și de acolo atacul a mers ca pe roate. I-am introdus și pe jucătorii mai tineri, de pe banca de rezerve, dar nu mi-a plăcut deloc lipsa dorinței în jocul lor. Din acest motiv nu au primit mai multe minute”
Marcatori:
CSU Sibiu: Riley - 35 p. 15 rec. 4 intercepții, Khartchenkov - 22 p. 6 rec. 4 intercepții, Kearse - 16 p., Wisseh - 14 p., 13 pase decisive, 4 intercepții, Austin - 10 p, Crăciun - 8 p. 4 recuperări, procentaj de 100% la aruncări, Bercean - 3, Lefter - 3
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sala Transilvania , Cătălin Vulc , Iar Nikita , Cupa Romaniei , Kaylone Montrell Riley , Același Wisseh
Vizualizari: 1199
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Cornel Sibianul
Acum 5 ore
Ada
Acum 6 ore
Ioan Rotar
Acum 6 ore
Rotar
Acum 7 ore
EVREU