Joi,
03.10.2024
Cer Senin
Acum
22°C

Documentar despre Revolutia din 1989, in deschiderea Astra Film Festival

Documentarul "După Revoluţie" de Laurenţiu Calciu, "un film despre întâmplările de după Revoluţia din 1989 din România, filmat în centrul Bucureştiului, în stilul documentarului observaţional", va fi proiectat, marţi, în deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediţii a Astra Film Festival de la Sibiu

Directorul Astra Film Festival, Dumitru Budrala, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediţii a manifestării va avea loc, marţi, la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, când va fi proiectat documentarul "După Revoluţie" de Laurenţiu Calciu, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Studioului Astra Afilm din Sibiu, documentarul este "un film despre întâmplările de după Revoluţia din 1989 din România, filmat în centrul Bucureştiului, în stilul documentarului observaţional".
"Din 1989 suntem într-o mahmureală continuă şi tot suntem legaţi de acel moment pe care nu l-am înţeles nici acum. Filmul aduce o dublă perspectivă, a omului de rând care merge pe stradă şi vede întâmplările prin ochiul camerei, înregistrând, şi felul în care presa internaţională încearcă să înţeleagă şi să transmită ştiri", a declarat Csilla Kato, directorul de programe al AFF.
Potrivit sursei citate, deşi filmate în urmă cu mai bine de 20 de ani, imaginile au fost montate doar în urmă cu doi ani.
Organizatorii au mai anunţat că AFF de la Sibiu va aduce în faţa publicului o sută de filme documentare din 30 de ţări, dar şi aproape toate filmele documentare produse în România în ultimii doi ani.
"La această ediţie se deschid o sută de ferestre spre lume. Am fost în dilemă, dacă deschidem 1.100 de ferestre, câte filme s-au înscris în festival, dar s-ar fi putut face prea mult curent", a declarat directorul AFF, Dumitru Budrala.
Din cele o sută de titluri care vor fi proiectate în perioada 25-30 octombrie, 54 de pelicule sunt înscrise în competiţia AFF, pe cele patru secţiuni - International, Europa, Romania şi Student Docs.
Gala de decernare a premiilor va avea loc sâmbătă, de la ora 19.00.
Ultima zi a festivalului, duminică, este dedicată programului special "ECOcinematogrAFF", care are temă, în acest an, ecologia.
Biletele şi abonamentele pentru Astra Film Festival sunt disponibile la casieria festivalului de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu.
Accesul la o sesiune de proiecţii de circa două ore, cuprinzând un lungmetraj sau un grupaj de scurtmetraje, costă cinci lei, abonamentul pe o zi costă 15 lei, iar abonamentul pentru întreg festivalul costă 80 de lei.
Potrivit organizatorilor, bugetul acestei ediţii este de 150.000 de euro.
Astra Film Festival este organizat de Astra Film din Sibiu şi Muzeul Astra, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Consiliului Local Sibiu, prin Primăria şi Casa de Cultură a municipiului Sibiu, al Consiliului Judeţean, al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, al Institutului Cultural Român.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus