Semnificatia unei aniversari regale

IDENTITATE, DEMNITATE, în perspectiva istorică precum şi în proiecţia de viitor. Acesta este în esenţă mesajul pe care Regele Mihai  l-a adresat poporului român cu prilejul aniversării a 90 de ani de viaţă. O expresie concentrată a valorilor sub faldurile cărora ar fi trebuit să evolueze România în trecut, prin prizma cărora ar trebui să-şi întemeieze viitorul. Nu este singurul între înaintaşi, nici pentru prima dată, când ni se adresează chemarea la valori. Dar poate acum chemarea ne va trezi din somnul mioritic al mediocrităţii istorice. Ne va conştientiza mai apăsat cine suntem, unde am ajuns şi unde s-ar fi putut ajunge.

Deşi valoros, nu atât mesajul în sine capătă deosebită semnificaţie ci felul în care este înţeles şi acceptat de români. Din păcate, prin însăşi modul de organizare şi desfăşurare a evenimentului, prin dedesubturi, s-a făcut pe deplin dovada că suntem încă destul de departe de standardul unei vieţi compatibile cu canoanele lui. Căci aşa cum lesne a lăsat să se înţeleagă, valorile trebuiesc nu numai declamate ci conştient însuşite şi materializate în viaţă, prin faptele, prin atitudinea noastră de zi cu zi.

Cu riscul de a fi contrazis, voi spune de început, că înseşi preliminariile cu titlu de premise ale Casei Regale în perspectiva evenimentului, n-au fost dintre cele mai salutare în întâmpinarea lui. Vom accepta cu toţii că una dintre valorile fundamentale ale omului, ale societăţii, este proprietatea. Proprietatea cinstită, rezultat al străduinţei cinstite. N-are rost să stăruim asupra modului în care acest elementar drept a fost încălcat, nesocotit, batjocorit, urmare cărui fapt acum, societatea românească este puternic debusolată. În tentativa de reechilibrare a situaţiei, se cuvenea moderaţie, înţelepciune, măsură. Din partea tuturor. Ori Casa Regală, beneficiind de o înţelegere greu de înţeles, din partea cui nici nu te-ai fi aşteptat, a primit mai mult decât i se cuvenea. Că au fost domenii regale, da! Numai că nici Principele Carol, nici urmaşii săi nu le-au adus moştenire de pe alte meleaguri ci sunt bunuri zămislite pe şi din glia românească, ceea ce prilejuieşte un sentiment de disconfort moral. În ce mă priveşte compensat cel puţin prin gestul regelui de a nu-i fi întins mâna lui Iliescu. În mentalitatea sa, Iliescu o fi crezut că de-acum, cu toate cele petrecute, se poate înfrăţi cu regele ca doi foşti şefi de stat; neprotocolar, neţinând seamă nici de vârstă, părăsindu-l cu totul memoria evenimentelor, spre deosebire de rege care, în spiritul celei mai pure moralităţi, i-o fi adus aminte că istoria nu se uită.

Iniţiativa festivităţii parlamentare a fost a liberalilor, susţinuţi copios de PSD. Cum concertul de gală a fost transmis ostentativ de Antena lui Voiculescu, s-au auzit voci cum că totul a fost un aranjament al USL, pentru a-l pune în umbră pe Băsescu. Afirmaţia s-ar putea să nu fie departe de adevăr. Prea era de tot ca un eveniment de o atare semnificaţie să le scape din câmpul bătăliei pentru putere, să-l exploateze deci, în lipsa altor argumente palpabile. Liberalii şi-or fi adus aminte că preferenţial, regalitatea le-a cântat în strună şi-acum, profitând de moment, să-şi retrezească speranţele. N-au făcut însă altceva decât de fapt, să se manifeste în sucul lor propriu, la cotă de joasă înălţime. Am trăit, de altă parte, un sentiment frustrant văzând că întreaga ceremonie parlamentară s-a derulat sub bagheta PSD. N-o fi fost şi aceasta o acceptaţiune facilă din partea Casei Regale?

Nu mai puţin, împricinaţii au profitat de inabilitatea lui Băsescu şi a PDL în gestionarea politică a evenimentului. Obsedat precum se vede de ideea antimonarhică, Băsescu le-a infuzat PDL-iştilor distanţarea, acceptată cu prea supusă plecăciune. Era elementar să se facă distincţia: nu se aniversa monarhia ca instituţie ci regele ca fost şef de stat. Avea dreptul la o ceremonie parlamentară. Acelaşi drept îl pot reclama şi preşedinţii Iliescu, Constantinescu, ba şi Băsescu, la timpul lor. Ori, actuala instituţie preşedinţială, că îi convine sau nu, avea, în primul rând, obligaţia să dea onorul unui fost şef de stat, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a românilor au cuvinte apreciative la adresa prestaţiei sale, în totală contradicţie cu părerile lui Băsescu. Aşa dar, preşedinţia trebuia să fie prezentă la eveniment, la un nivel de reprezentativitate cuvenit. Tot astfel guvernul şi, cel puţin politic, principalul partid de guvernământ. Totul cu atât mai vârtos, cu cât personalitatea regelui Mihai, rolul său în ecuaţia celui de al doilea război mondial, sunt recunoscute şi apreciate în plan internaţional, apreciere căreia, prin atitudinea lor, cei mai sus vizaţi i-au adus un afront nemeritat şi păgubos, înafară ca şi înăuntrul fruntariilor şi probabil deplin conştienţi acum, în defavoarea lor înşişi.

Aminteam la începutul comentariului că mesajul regal se cere înţeles pe două planuri: acel al profunzimii valorilor, al apropierii şi însuşiri lor dar, în egală măsură, a confirmării lor în realitatea vieţii. Mesajul merge în concreteţea lui până la a afirma că realizările, succesul în configurarea condiţiilor vieţii materiale, în agricultură, în infrastructură, în valorificarea optimă a potenţialelor economice, în cucerirea spaţiului cultural-spiritual şi de conştiinţă, contribuie hotărâtor la creionarea identităţii şi demnităţii unui popor. Am auzit voci, spunând că acum, poporul român nu este pregătit, istoriceşte şi mentalitar, nici să şi-l însuşească, nici să-l valorifice. Este adevărat, suntem în faţa unor enorme încercări. Acelea ale saltului uriaş de la o stare înapoiată, la standardul unei vieţi comparabile cu Europa avansată. Un salt de dimensiuni istorice. Nu dintr-o dată, dar saltul se va putea realiza pas cu pas. Depinde până la urmă tot de noi, de cei care-şi asumă răspunderea. De cei pe care-i vom mandata. Are mai puţină importanţă numele acestora, ca şi de unde se vor recruta. Importantă este şi va fi buna lor credinţă faţă de ţară, priceperea şi fermitatea în a înfrunta cu curaj realitatea, nu în goana nebună după putere ci, fie şi cu sacrificiul puterii, răspunzând pozitiv condiţiilor obiective ale enormei provocări. Până la urmă românul, istoria chiar, pe aceştia îi va aprecia iar nu pe limbuţii rătăcitori.

Este adevărat, monarhia ar fi fost benefică şi necesară pentru a-i aduna sub umbrela sa, sub scutul său moral şi autoritar pe toţi românii. Dacă nu monarhia,  cel puţin îndemnul monarhic, mesajul său, să se facă auzit şi ascultat. Sub semnul lui încurajator, să răsară, să crească, să se întrupeze pe binecuvântatul nostru pământ minunatele valori, sub sinteza IDENTITĂŢII şi DEMNITĂŢII neamului românesc.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi