Sâmbătă,
19.09.2020
Parțial Noros
Acum
18°C

”Procurorul” Ponta arata coruptii din PDL. Niciun sibian pe lista

31 Octombrie 2011 22:36

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a publicat duminică, pe blogul personal, o listă cu 30 de membri ai PDL şi UNPR anchetaţi de DNA, aflaţi în conflict de interese, foşti ofiţeri ai securităţii, urmăriţi penal sau condamnaţi defintiv. Pe lista lui Ponta nu apare niciun sibian.
Ponta a pornit acest comentari de la codul de etică pentru pedeliști elaborat de  Monica Macovei și Daniel Buda, documentul ce va fi probabil baza după care partidul îi va sancționa pe membrii PDL care au fost condamnați penal, au colaborat cu securitatea, se află in conflict de interese și nu își depun la timp declarațiile de avere.

LISTA LUI PONTA:

Gheorghe Falca - trimis in judecata pentru de luare de mita si abuz in serviciu contra intereselor publice, urmat de obtinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinte deosebit de grave

Gheorghe Stefan ”Pinalti” - cercetat penal de DNA intr-un dosar privind o tranzactie imobiliara controversata, al carei beneficiar a fost fiica sa. Cazul se refera la un teren din Piatra-Neamt care a fost vandut de mai multe ori intre diverse firme in timp ce era revendicat de proprietarul sau.

Cristian Poteras – invinuit de DNA pentru retrocedari ilegale

Ioan Botis – reclamat de ANI la DNA pentru conflict de interese.

Sorin Buta - deputat, posesor al unei decizii definitive de colaborator al fostei Securitati

Silvian Ionescu - fost ofiter al Securitatii (DIE)

Dan Pasat - trimis in judecata sub acuzatia de santaj si efectuarea de operatiuni financiare incompatibile cu functia

Bogdan Cantaragiu - cercetat in „dosarul Pasat”, acuzat de trafic de influenta

Cristian Boureanu - cercetat penal de DNA intr-un dosar privind prejudicierea Loteriei Romane

Eugen Badalan - deputat, trimis in judecata sub acuzatia de prejudiciere a SMFT cu suma de peste 4,4 mil. lei

Mircea Banias - urmarit penal pentru trafic de influenta intr-un caz de evaziune fiscala cu produse petroliere

Gabriel Boriga – primar Targoviste, urmarit penal in 3 dosare instrumentate de DNA. Este acuzat de instigare la abuz in serviciu, abuz in serviciu contra intereselor publice cu consecinte deosebit de grave asociate cu fapte de coruptie, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor

Antonie Solomon - trimis in judecata pentru luare de mita si fals intelectual. A fost arestat preventiv

Daniel Buda - cercetat penal de DNA in dosarul “Gazeta” de la Cluj

Constantin Gherghe - primar Drobeta Turnu-Severin, cercetat penal pentru fals in declaratiile de avere - declarat incompatibil de ANI prin decizie definitiva.

Dumitru Oprea – avere nejustificata, ANI cere confiscarea a 90.000 de euro

Brandusa Novac – declarata incompatibila de ANI

Mircea Cinteza – declarat incompatibil de ANI

Mircea Man - urmarit penal pentru luare de mita

Monica Iacob Ridzi - trimisa in judecata sub acuzatia de abuz in serviciu, fals intelectual in legatura cu fapte de coruptie, participatie la infractiunea de acces fara drept la un sistem informatic

Ionel Mantog - condamnat la un an si opt luni de inchisoare cu suspendare in dosarul “Stramutati de lux”. In 2009 a omorat un om intr-un accident de masina

Cosmin Popescu - condamnat definitiv sub acuzatia de favorizare a infractorului in cazul dosarului „Stramutati de lux”. Se declara parlamentar independent, dar fidel formatiunii politice care „l-a ajutat” si participa la sedintele PDL Gorj

Florin Popescu - este in atentia DNA pentru afaceri dubioase cu statul si deturnare a fondurilor europene

Gheorghe Benea - un control al Curtii de Conturi a scos la iveala ca a adus un prejudiciu Loteriei Romane de peste 86 de mil. lei

Membri UNPR care intra sub incidenta Codului de Etica:

Serban Mihailescu – coruptie
Tudor Ciuhodaru – anchetat pentru primire de foloase necuvenite
Mihail Boldea – cercetat penal
Cezar Magureanu – legaturi dovedite cu cei din clanurile de interlopi
Constantin Sever Cibu – anchetat pentru retrocedari ilegale
Mircia Gutau - condamnat pentru luare de mita, a executat jumatate din pedeapsa fiind eliberat conditionat

Comentarii

3 comentarii

Mihai

Acum 8 ani

Foarte bine. Asteptam lista cu PSD-isti si PNL-isti corupti. Probabil va fi nevoie de 2 pagini de ziar.
Raspunde

Odin

Acum 8 ani

Ce imaculati si virginali sunt pedelacii nostri mai ca imi vine sa .... nu ... nu, scarba si senzatia de voma e tot acolo, imi pare rau.
Raspunde

vio

Acum 8 ani

nu inteleg de ce s-au pus \"\" in jurul la procuror pentru ca Ponta chiar este procuror
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus