DSP anunţă că în cadrul Sistemului de supraveghere de rutină a infecţiilor respiratorii şi a gripei la nivelul judeţului, săptămâna trecută a crescut numărul infecţiilor respiratorii cu circa 1.24%, faţă de cazurile din săptămâna precedentă, fiind cu peste 13% mai mare decât media celor trei săptămâni anterioare şi cu 0.78% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cele mai multe cazuri s-au înregistrat la grupa de vârstă 15-49 ani, iar numărul pneumoniilor este de 311 cazuri, în creştere faţă de săptămâna precedentă.
Si campania de vaccinare antigripală a început cu primele 6.435 de doze de vaccin achiziţionate de DSP în prima tranşă.
“Campania de vaccinare a debutat azi în judeţul Sibiu, în localităţile care şi-au luat dozele, iar restul vor începe în zilele următoare după ce le vor fi şi lor distribuite dozele respective” a spus purtătorul de cuvânt al DSp, Simona Berariu.
Vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical. Cantitatea de vaccin din prima tranşă reprezintă circa 8% din totalul persoanelor catagrafiate în jud. Sibiu, iar a doua etapă de achiziţii se va face la nivel naţional, prin licitaţie publică aflată deja în curs de desfăşurare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Simona Berariu
Vizualizari: 205
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Q
Acum 10 ore
Newman
Acum 11 ore
Ron
Acum 12 ore
Eu
Acum 12 ore
Emil