Aproape 300.000 de animale şi păsări domestice de la ferme, dar şi din curţile şi apartamentele sibienilor vor fi vaccinate până la sfârşitul anului, a anunţat marţi, printr-un comunicat, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitare Veterinare (DSVSA), Ioan Penţea.
Cele mai multe vor fi găinile - 230.000. "Pentru prevenirea pseudopestei aviare, în zonele de supraveghere, respectiv, 10 kilometri în jurul fermelor comerciale cu păsări sau, la cererea unor proprietari, se va efectua vaccinarea profilactică a circa 230.000 de găini", a precizat reprezentantul DSVSA, citat de Agerpres.
Acesta a explicat că alţi 42.000 de câini, plus 9.300 de pisici vor fi vaccinaţi pentru prevenirea turbării.
Un număr de 27.000 de bovine din 29 de ferme comerciale şi peste 6.300 de exploataţii nonprofesionale vor fi vaccinate pentru tuberculoză.
Şi caii vor fi verificaţi în luna noiembrie, mai ales cei din satele şi comunele unde există doar cabaline sănătoase, urmând a se lua probe de sânge de la 6.000 de cai pentru prevenire anemiei infecţioase.
Pentru a preveni pesta porcină, veterinarii vor lua probe de sânge de la 1.350 de porci cu vârsta de peste patru luni.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 57 minute
Barosanu
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Sparrow
Acum 1 oră
Plot twist