Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Sibienii stiu sa sara. Dupa medalii

În anul 1904, săriturile în apă au fost incluse în cea de-a treia ediție a Jocurilor Olimpice moderne. De atunci, acest sport a creat pasiuni și a modelat oameni, învățându-i noțiuni ca disciplină, respect sau performanță. De altfel, „aruncatul în apă” este strâns legat de evoluția înotului ca sport, iar nu puțini sunt cei care susțin că primele sărituri au fost executate chiar în bazinul din Sibiu, exemplul județului nostru fiind luat ulterior de Oradea, Cluj sau București.

Secția de sărituri în apă a Clubului Sportiv Municipal continuă să realizeze performanțe, cu bani puțini și cu o mediatizare mult sub cea pe care sportivii ar merita-o. Acum zece zile, bazinul Olimpia a fost, după o pauză de 30 de ani, gazda a 80 de săritori din Bulgaria, Ungaria, Serbia, Polonia, Lituania și România, iar sibienii nu și-au menajat oaspeții, ba mai mult, au terminat competiția pe locuri fruntașe.

 

Medalii cu găleata

 

Sibiancă la origini, antrenoarea Elisabeta Copotz, se ocupă atât de sportvii avansați, cât și de cei de performanță. Cu o experiență de 16 ani ca sportiv și 11 ca antrenor, Elisabeta Copotz, spune că nu salariul, care este infim, o motivează, ci pasiunea pentru sport precum și adrenalina și emoțiile pe care le trăiește atunci când „un copil de-al ei” se pregătește să sară. I se luminează chipul de fiecare dată când vorbește despre categoria de avansați, cea de până în 10 ani, dar mulțumirea vine cu adevărat atunci când se gândește la performanțele recente ale juniorilor mari. De exemplu, la concursul organizat în bazinul Olimpia, Dragoș Lupșa, în vârstă de zece ani, a luat locul trei, la prima sa competiție, Andrei Ștefan a ieșit de două ori pe poziția secundă, iar Constantin Bădeanu, un „prichindel” de până în zece ani, a obținut un loc trei la săriturile de la trei metri. Printre performerii secției de sărituri în apă se numără Maria Baca, de 18 ani, care a concurat și la europenele de juniori din acest an, sora ei, Ștefania Baca, Alexandra Ungur sau Andrei Damian. La concursul de săptămâna trecută, Maria a luat locul întâi la săriturile de la unu și trei metri, Ștefania - locul trei la un metru și locul doi la trei metri, iar Alexandra Ungur, junioară B, a terminat pe poziția întâi la unu și trei metri. Damian Andrei a fost imbatabil la unu și trei metri, terminând pe prima poziție. „A fost o experiență bună și pentru copii, pentru că au reușit să vadă cum sar și alții din alte țări, o motivație în plus pentru a-și dori să meargă la alte competiții. Noi ne-am dori să fie și la anul, dar problemele sunt de ordin financiar, atât la noi, cât și la străini. Ei își doresc să vină, dar în funcție de bani. Astfel de concursuri ar trebui să fie mai multe într-un an, există și afară competiții. Pentru cei mici sunt benefice”, a spus Elisabeta Copotz, antrenor în cadrul secției de sărituri în apă.

 

„Acesta nu este un sport bănos, ca alte sporturi!”

 

Este de notorietate faptul că tinerii nu se mai îndreaptă către sport, iar dacă o fac, „săriturile în apă” nu reprezintă tocmai prima alegere. De altfel, multe voci avizate spun că sportul românesc este în moarte clinică, iar pentru a-l resuscita, pe lângă bunăvoință, eforturile trebuiesc înzecite. Nici părinții nu mai par preocupați de a-i îndemna pe copii să aleagă, în detrimentul calculatorului de exemplu, un sport, fie el și unul atât de solicitant cum este „săritul în apă”.  „La înot, la sărituri, copiii vin mai rar. Părinții nu au timp, acesta este un sport care se începe de la o vârstă fragedă, părinți trebuie să-și aloce mult timp pentru a-l aduce la bazin, apoi să îl aștepte, apoi să îl ducă acasă, asta durează ani, și e greu. Eu vin cu aceeași pasiune, pentru că fac pentru că-mi place, nu pentru bani. Dacă pasiunea piere, atunci totul piere! Pe copii trebuie să-i faci să vină din pasiune, că acesta nu este un sport bănos ca alte sporturi! Trebuie să-l prindă microbul și să-i placă! După ce că este și greu, nici bănos nu este! Mă bucur că totuși mai sunt doritori și unii chiar ajung să facă performanță”, a adăugat Elisabeta Copotz.

Pentru sportivii sibieni urmează un concurs național, organizat la București, în perioada 16-18 decembrie, în limita posibilităților, clubul nu exclude posibilitatea organizării unei alte asemenea competiții și în 2012, mai ales că feedback-ul venit din partea străinilor a fost unul îmbucurător. „A fost prima competiție de acest gen din țară, iar la Sibiu s-a organizat după 30 de ani. Cu ajutorul Primăriei și al Consiliului Local am reușit să o facem. A fost un succes, toată lumea a fost mulțumită. A fost un concurs care ne dă speranțe să creștem în valoare. Noi încercăm să facem din acest concurs o tradiție”, spune Viorel Cintean, președintele Clubului Sportiv Municipal.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus