În Sibiu există un loc care are întotdeauna uşa deschisă pentru cei care, prea bolnavi ca să se mai îngrijească singuri şi prea săraci ca să se mai întreţină într-un stadiu avansat al bolii, au nevoie disperată de ajutor. În cadrul Căminului - Spital „Carl Wolff” din Sibiu, funcţionează şi un hospice, în care persoane cu boli incurabile cu un prognostic limitat sunt primite şi îngrijite gratuit.
Gesturi mici cu efecte mari
La hospice sunt primiţi bolnavii de cancer, majoritatea trimişi direct de la Oncologie, iar alţii vin aici după ce „familiile au auzit una de la cealaltă despre noi” după cum povesteşte directoarea Rhein Ortrun. Personalul, „de la primul până la ultimul cadru medical”, urmăreşte să găseacă un tratament adecvat, să le facă pacenţilor mici bucurii zilnice, să-i facă să se simtă „îngrijiţi cât mai bine şi respectaţi, nu o povară”.
„Avem o unitate cu 14 paturi, care sunt aproape permanent ocupate. Medicii şi asistentele sunt foarte bine pregătiţi, au făcut şi cursuri de îngrijiri paliative, adică speciale pentru persoanele care se confruntă cu problemele asociate unei boli incurabile şi au ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii bolnavilor şi a familiilor acestora”, explică Rhein Ortrun.
Îngrijirea hospice ia în considerare nevoile întregii familii, nu doar pe cele ale pacientului. Asistenţii medicali fac absolut orice de la administrarea tratamentului până la spălat, hrănit sau rămas ore întregi lângă patul bolnavului.
„Familiile vin aici doar pentru a le da suportul sufletesc, dar nu este obligaţia lor să le ofere îngrijire. Situaţiile sunt de o asemenea delicateţe, încât trebuie înţeles faptul că pierderea vieţii are o semnificţie deosebită, atât pentru pacient cât şi pentru cei care îi sunt alături” mai spune cea care conduce „casa” de la întemeirea ei.
Căsătorie la 50 de ani. În ultima fază
Când vorbeşte despre pacienţi, cu poveştile şi problemele lor, directoare îi încadrează pe toţi ca fiind „ai casei noastre”. „Fiecare are o poveste şi la un moment dat povestea lui devine un pic povestea nostră. Mai avem şi întâmplări frumoase, de exemplu s-a oficiat şi o căsătorie. Un domn de 50 de ani a fost diagnosticat cu cancer şi era în ultima fază. A venit la noi cu cea care îi era alături, şi a spus că el nu poate să moară şi să o lase pe ea înr-o situaţie aşa nelămurită aşa că au fost cununaţi aici”, îşi aminteşte zâmbind directoarea.
Doamna Ortrun îşi aminteşte cu drag şi de un pacient care a ajuns la ei anul trecut. „Ne-au trimis de la Oncologie un domn în vârstă care nu mai vorbea şi nu avea nici acte. Dar omul putea să scrie aşa că am aflat numele şi localitatea din care era. Am sunat în sat şi am obţinut numărul de telefon al copiilor, care locuiau în Spania. I-am sunat şi au fost şocaţi să afle că trăia, pentru că, cu zece ani în urmă, au fost anunţaţi că tatăl lor murise într-un accident. De fapt cel care îi furase actele murise, dar poliţia nu a mai investigat. Aşa că au venit copii aici şi i-au fost alături până la sfârşit”.
Optică diferite
Stare financiară nu condiţionează nivelul de îngrijire al pacienţilor. Banii „nu mai contează, ci viaţa şi calitatea zilelor care au mai rămas de trăit”. „Nu ne descurăm mereu foarte bine cu banii, dar căutăm soluţii până le găsim. Casa de Asigurări de Sănătate decontează teoretic 60% din costuri. Restul banilor sunt din donaţii, fonduri din Germania sau de la cei care au avut pe cineva găzduit cândva în hospice” mai spune doamna directoare Ortrun.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 2947
Ultimele comentarii
Acum 50 minute
Toma Romulus
Acum 50 minute
Lucian
Acum 1 oră
Statul esuat
Acum 1 oră
Horia Hotaran
Acum 1 oră
Irimescu Elena Alina