Duminică,
17.08.2025
Fulgere Cu Ploi Usoare
Acum
26°C

Dinamovistii s-au inecat la mal

CSU Sibiu a tăiat avântul dinamoviștilor reușind să câștige, greu, partida disputată duminică seară în Arena de Baschet. Dinamoviștii veneau după o serie de partide foarte bune, reușind să lege patru victorii consecutive. De cealaltă parte, sibienii erau singura echipă din campionat care nu pierduse niciun meci în deplasare. Dinamoviștii au avut meciul cu Sibiul în mână. Cu un Durham extraordinar, de departe cel mai bun pivot din campionatul intern, era de la sine înțeles că dinamoviștii vor forța jocul în căciulă, unde Sibiul nu avea pe cine să se bazeze, Riley și Crăciun fiind net inferiori lui Durham la capitolul gabarit. De altfel, pivotul dinamoviștilor a fost la un pas să își bată recordul la eficiență, Durham reușind 34 de puncte și 19 recuperări. “Sibiul este o echipă foarte bună şi ştiam că dacă vrem să câştigăm această confruntare trebuia să continuăm să îi atacăm şi să aruncăm la coş, însă în momentele dificile din meci nu puteam să marcăm”, a spus pivotul dinamoviștilor despre meciul de duminică, într-o declarație pentru totalbaschet.ro. Și, într-adevăr, dinamoviștii au clacat exact când nu trebuia. Pe final de partidă, când Sibiul trăia haotic doar din inspirația de moment a lui Kearse, dinamoviștii au precipitat mai multe atacuri, au ales soluții ofensive neinspirate, iar asta i-a costat meciul. Este însă de amintit că dinamoviștii nu s-au putut baza pe Haymon, învoit pentru probleme personale, iar Josh Brown a jucat o bună parte din meci accidentat. CSU Sibiu a câștigat în deplasare cu 93-84, victoria fiind asigurată doar pe final, în ultimele minute de joc, când dinamoviștii au ratat din toate pozițiile.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Tag-uri: Josh Brown

Vizualizari: 431

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

2 comentarii

ion

Acum 13 ani

Din nou esti tu \'desteptul\"baschetului!am vazut toti meciul la televizor(tu poate ai vazut alt meci!!).Am vazut cum repriza a doua baietii nostri au jucat cu o daruire exemplara ,aparandu-se pe tot terenul si atacand in mare viteza(toti cunoscatorii au apreciat asta)si vi tu sa spui ca sibienii au trait\"haotic) doar din inspiratia de moment a lui Kearse!!T-am mai recomandat:lasa-ne!!Macar atunci cand vedem toti meciul,ca in rest ne mai poti \"indoi\".Lasa baietii sa joace!se pare ca tie iti PARE RAU ca ei castiga!Noua,iubitorilor ADEVARATI ai echipei,ne place ca ei castiga,ca joaca frumos chiar daca pe tine(un foarte slab cunoscator al baschetului)te deranjeaza. HAI CSU !!!!!!!!!
Raspunde

florin

Acum 13 ani

Io nu zic sa faci cronica meciului din punctul de vedere al unui suporter CSU (cum stiu ca de fapt esti), dar asta e zici ca e scrisa de reporterul de la revista Ministerului de Interne. Nu prea erai in toane bune :).
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus