După uriașul succes înregistrat în primăvară, trupa Grimus revine la Music Pub, mâine, 1 decembrie, de la ora 20,30, pentru a-și lansa cel mai recent album – Egretta.
Trupa locală The Noise debutează de Ziua Națională pe scena Indie-Rock –ului românesc, prin concertul susținut în deschiderea celor de la Grimus.
Grimus este o trupă de rock alternativ din Cluj Napoca, înființată în anul 2005, sub numele de Rivers. Trupa este formată din Bogdan Mezofi (vocals), Valentin Rauca (guitar), Cristian Csapo (guitar), Lehel Kiss (keyboard), Titus Vadan (bass) și Tamas Adorjani (drums).
Egretta, al doilea album al trupei, este rezultatul colaborării cu producătorul britanic Adam Whittaker (Doves, Amy Winehouse, Julian Cope), care s-a implicat în toate etapele înregistrării albumului. Masteringul, în schimb, este opera lui UE Nastasi de la studiourile Sterling Sound din New York, responsabil printre altele de remasterizarea întregului catalog AC/DC.
Albumul este produs si distribuit în exclusivitate în România de către A&A Records, sub licența SpaceRay Music.
Primele două single-uri de pe acest album, Face the Light și Vanity, au fost lansate pe rând începând din vara acestui an și au ocupat fiecare locul întâi în topul Radio Guerrilla. Cel de-al treilea single, In Your Eyes a ajuns în ziua lansării albumului direct pe locul întâi al topului.
Pe de altă parte, trupa ce va cânta în deschiderea celor de la Grimus, The Noise își face debutul pe scena Indie-Rock românească.
The Noise s-a născut din alipirea singurelor formații de indie-rock din Sibiu - DriveThru și The Cashes - și este compusă din Paul Grigoraș (guitar&vocals), Bogdan Tătăroiu (drums), Horia Mărginean (guitar) și Sebastian Marcovici (bass&vocals).
Intrarea la concert se face pe baza brățărilor, care se pot achiziționa la intrare, contra sumei de 10 lei.
După concert, băieții de la Grimus și The Noise vă invită la un afterparty în Music Pub Extension.
Seria concertelor din această iarnă va continua la Music Pub cu lansarea albumului Heroes, a celor de la Toulouse Lautrec. Coma, Robin and the Backstabbers, Electric Fence, Luna Amară și Liverpool sunt alte câteva trupe ce vor susține concerte la Music Pub.
Parteneri: Casa de Cultura a Municipiului Sibiu, Radio Guerrilla, Asociatia Culturală Music Pub, Sibiu Media Center, Vila Weidner, Grolsch, Julius Meinl.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri:
Cristian Csapo Martinescu ,
Cluj Napoca ,
Electric Fence ,
Julius Meinl ,
Music Pub Extension ,
New York ,
Vila Weidner ,
Amy Winehouse ,
Sibiu Media Center ,
Sebastian Marcovici ,
Music Pub ,
Luna Amară ,
Municipiului Sibiu ,
Radio Guerrilla ,
Ziua Națională ,
In Your Eyes ,
Toulouse Lautrec ,
The Noise ,
Adam Whittaker ,
Asociatia Culturală Music Pub ,
Bogdan Mezofi ,
Julian Cope ,
Lehel Kiss ,
Ray Music ,
Sterling Sound ,
Tamas Adorjani ,
The Cashes ,
Titus Vadan ,
Bogdan Tătăroiu ,
Valentin Rauca ,
Horia Mărginean ,
Paul Grigoraş
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Adi Gliga
Acum 6 ore
Calitate nu cantitate
Acum 7 ore
Pastor Marginas
Acum 7 ore
Nemo
Acum 7 ore
Ion Iliescu