Luni,
05.12.2022
Innorat
Acum
1°C

Ovidiu Hoban: Nu stiu daca raman la Gaz Metan. Negociez cu mai multe echipe

Mijlocașul în vârstă de 29 de ani al lui Gaz Metan Mediaș, Ovidiu Hoban, a declarat că se află în tratative cu mai multe echipe din Liga I, în vederea unui transfer.

Printre echipele interesate să obțină semnătura jucătorului se află Steaua București și Universitatea Cluj. Hoban spune că ar alege mai degrabă proiectul clujenilor. „Încă nu ştiu dacă voi rămâne la Gaz Metan sau voi merge în altă parte. Negociez cu mai multe echipe, printre care Steaua şi Universitatea Cluj. Sincer, aş prefera să merg la Universitatea, pentru că au un proiect interesant. Am avut discuţii şi în vară cu cei de la Universitatea, dar conducerea de la Mediaş nu a vrut să mă lase. Din câte ştiu nu s-au înţeles în privinţa banilor. Tot în vară am negociat şi cu Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu m-a dorit, dar cei de la Mediaş nu m-au lăsat să plec. Sper ca în această iarnă să reuşesc acest lucru. În două-trei zile voi afla unde voi evolua din iarnă sau din vară”, a spus Ovidiu Hoban pentru citynews.ro.

Până în acest moment, gruparea medieșeană s-a aflat în centrul atenției în ceea ce privește posibilele plecări - Hoban și Pîrvulescu fiind două dintre exemple. „Gaziștii” nu au anunțat niciun transfer care să întărească lotul lui Pustai. Însă, oficialii clubului au destul timp la dispoziție, deoarece perioada de mercato începe abia la sfârșitul lunii ianuarie.

foto:gsp.ro

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus