Marți,
19.08.2025
Ceata
Acum
13°C

Stare de urgenta in Brazilia: Sapte morti si 9.000 de evacuati in urma ploilor torentiale

 

Şapte persoane au murit, una este declarată dispărută şi alte 9.000 au fost evacuate, în timp ce 53 de oraşe au intrat în stare de urgenţă în urma alunecărilor de teren provocate de ploile puternice din statul brazilian Minas Gerais. Autorităţile au pus în alertă şi populaţia din Nova Friburgo cât şi alte municipalităţi aflate în munţi, la o sută de kilometri de Rio de Janeiro.
Ploile care au început în octombrie şi s-au intensificat în cursul săptămânii trecute au dus la rănirea a 32 de persoane şi la evacuarea a altor 9.635, distrugând 84 de case, conform unui bilanţ oficial. 
A fost declarată stare de urgenţă în 53 de municipalităţi din Statul Minas Gerais, situat la sud-est de Brasilia, aşteptându-se noi ploi torenţiale. În Nova Friburgo, unde anul trecut au murit 400 de persoane, "a plouat în ultimele 48 de ore cât plouă într-o lună, în medie, în această perioadă a anului", au declarat oficiali ai statului Rio. Starea de urgenţă din acest stat a fost anulată, precum şi în Petropolis, motivul fiind diminuarea intensităţii ploilor.
În ianuarie 2011, această regiune a fost afectată de alunecări de teren şi inundaţii care au provocat moartea sau dispariţia a peste 1.000 de persoane, acestea reprezentând una dintre cele mai grave catastrofe naturale din Brazilia.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus