Duminică,
13.10.2024
Cer Senin
Acum
6°C

Inventie a ULBS, premiata la Geneva si cumparata de un intreprinzator

 

Una dintre invențiile Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, premiată cu medalie de aur la Salonul Mondial de Inventică de la Geneva 2011, este la un pas să fie achiziționată și pusă în practică. 
Invenția se numește "Motor hidraulic cu ax vertical şi pale rabatabile ancorat pe firul apelor curgătoare neamenajate" și îi are ca inventatori pe prof. univ. dr. ing. Constantin Oprean, prof. univ. dr. ing. dr. ec. Mihail Țîţu, conf. univ. dr. ing. Cornel Rentea şi dr. ing. Ioan Mărginean. Un aport deosebit în realizarea acestei invenții l-a avut și tânărul inginer Alexandru Moldovan unul dintre absolvenţii de excepţie ai universităţii sibiene. 
În acest moment conducerea ULBS se află în negocieri pentru vânzarea invenției. ”Invenția pentru care am luat medalie de aur la Geneva urmează să fie vândută unui întreprinzător. Mai exact, este vorba despre acel motor hidraulic care se amplasează pe apele curgătoare. În acest moment suntem în negocieri pentru vânzarea acestei invenții. Cei interesați de preluarea invenției ne-au făcut deja o ofertă, ne-au făcut un preț, acum noi analizăm și vrem să facem o contraofertă. Intenționăm să fim pragmatici în această direcție”, a declarat Constantin Oprean, rectorul ULBS. Conducerea universității sibiene s-a ferit deocamdată să ofere mai multe detalii, până la finalizarea dicuțiilor. 
 
Testat pe Olt
 
Un prototip al invenției a fost testat cu succes anul trecut pe râul Olt, împreună cu un grup de studenți ai universității. În urma testelor s-a dovedit că că dispozitivul, care cântărește aproape 250 de kilograme, produce energie. ”Prototipul a fost realizat practic cu sprijinul SC Adriatica SRL Sibiu, iar probele tehnice au fost efectuate pe râul Olt în prezența unei echipe formate din profesori sibieni și studenți ai Facultății de Inginerie de la Specializările Tehnologia Construcțiilor de Mașini și Ingineria Transporturilor. Aplicarea acestei invenţii în practică, implementarea industrială a acesteia implică costuri reduse și generează beneficii importante”, spune și Mihail Tîțu, coautor al invenției.
 
Economia nu absoarbe
 
Invenția menționată mai sus este totuși un caz fericit pentru ULBS. În ciuda faptului că în ultimii ani universitatea sibiană a obținut nenumărate premii pe plan internațional, foarte puține dispozitive noi au ajuns să fie luate în calcul pentru punerea lor în practică. Rectorul ULBS crede că o parte din vină pentru acest fapt îl are și economia destul de firavă a țării. ”Aceste invenții nu le vedem mai des puse în practică pentru că economia României nu este în stare să le absoarbă. A aduce o astfel de invenție la saloanele recunoscute în toată lumea înseamnă a a duce ceva nou pe plan mondial”, mai explică rectorul Constantin Oprean. Tocmai pentru a sprijini inventatorii sibieni și mediul academic sibian ULBS a inaugurat la finalul anului trecut și un Centru Regional al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci. ”La ULBS sunt oameni care au înțeles importanța creativității și importanța protejării proprietății intelectuale”, declarat Gabor Varga, președintele OSIM România, la inaugurarea centrului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

14 comentarii

Profesor

Acum 12 ani

Gogorite in pragul instalarii cu forta pe scaunul de presedinte al Senatului. Cine mai crede astazi ca rectorul s-a ocupat, macar pentru o clipa, de cercetari stiintifice si inventii?
Raspunde

Opinia mea

Acum 12 ani

niste papa-lapte toti cei mentionati mai sus....sunt autori doar cu numele nici macar cu cea mai mica idee nu cred ca au contribuit..infine ROAMANIA TE IUBESC :X:*
Raspunde

romica

Acum 12 ani

profesore si opinia mea, altceva nu stiti sa faceti decat sa denigrati. faceti voi ceva de doamne ajuta si apoi vorbiti.m-am saturat de gica - contra ca voi.
Raspunde

ioi!!

Acum 12 ani

\"prof. univ. dr. ing. dr. ec. Mihail Țîţu\" is the best ... !!
Raspunde

ELENA

Acum 12 ani

cu parere de rau asi vrea sa va spun ca lucrarea este deja brevetata pe numele IVASCU TOMA in cazul asta eu asi vrea sa va spun \" ROMANIA EU NU TE IUBESC \"
Raspunde

taicu

Acum 12 ani

Asta-i furt intelectual grosolan. Sub scutul unor titluri de DHC, dr. ing...bla-bla se comite o marsavie specifica sarlatanilor. Pentru astea v-ati dobandit titlurile stimabililor? PS: Reteta minune prezinta ingredientele unei idei din Buletinul Oficial al OSIM de unde s-a \"inspirat\" un tanar absolvent care cauta sa strapunga lumea oportunistilor cu un proiect inspirat . Elena are dreptate. Proiectul prezentat de ilustra trupa care a si primit diverse premii si medalii, are flagrante asemanari cu ideea brevetata a d-lui Ivascu Toma. (fig. 2 pag. 36 din Buletinul Oficial al OSIM). Domnilor.. Nu va salut!!
Raspunde

ivascu toma din tirgoviste

Acum 12 ani

doresc o intilnire cu autori inventiei motor hidraulic cu ax vertical si pale rabatabile
Raspunde

mirica constantin

Acum 12 ani

Sunt vecin cu dl IVASCU TOMA care are deja brevet de inventie inregistrat la OSIM pentru \"MOTOR HIDRAULIC CU AX VERTICAL CU PALE RABATABILE\". L-am vazut cu ochii mei !M-i l-a aratat dl IVASCU!Asa ca este un furt clar! Pentru detalii si eventuale lamuriri sunati la 0722400563 sau 0767196396
Raspunde

IVASCU TOMA din TARGOVISTE

Acum 12 ani

Va rog intrati pe NET sectiunea GOOGLE si faceti comparatia intre motorul hidraulic cu ax vertical si pale rabatabile a U.L.B.S si inventia cu numarul 125463 din 29-04-2011 cu denumirea \" TURBINA DE APA\" al carui autor sunt. Cu toata stima, pentru cei care inteleg. IVASCU TOMA
Raspunde

pager

Acum 11 ani

asa este la noi uni trudesc cu munca si alti cu hotia
Raspunde

pioner II

Acum 11 ani

poate sibienii creaza si o holograma a brasovului sau a clujului, ca la cum arata centrul lor vechi, fara magazine, au un moll de unde nu ai ce sa cumperi, isar acum mai fura si inventiile altora, pai la cat de incet gandesc ei, cred ca vor inventa motorul hidraulic cand va seca oltul
Raspunde

alin bercu

Acum 11 ani

studiind si analizand cele doua cereri de brevet de inventii,am ajuns la concluzia ca cele doua inventii folosesc acelas principiu de functionare ,dar au solutii constructive diferite.este posibil ca cei de la ulbs sa se fi inspirat din lucrarea lui toma ivascu dat fiind faptul ca lucrarea lui toma ivascu a aparut in nr 5/2010 al buletinul oficial de proprietate industriala aparut in 28 mai 2010. referitor la lucrarea celor de la ulbs am vazut o cerere de brevetare pe data de 09.08.2010, deci cu aproape trei luni mai tarziu,timp suficient pentru ca niste cunoscatori ai domeniului sa se inspire si sa realizeze acel motor hidraulic cu pale rabatabile. nu stiu nsa daca se poate breveta un \"principiu de functionare\" sau doar dispozitivul care foloseste acel principiu observand cele doua lucrari distingem cateva deosebiri si anume :palele rabatabile ale turbinei celor de la ulbs se rabateaza in plan orizontal si au profil convex-concav,iar palele lucrarii domnului toma ivascu sunt rabatabile in plan vertical si au sectiunea plana. deci constructiv e mai eficient al celor de la ulbs si cu toate astea sar putea sa se fi gandit la aceste turbine in acelas timp,fara sa se stie unul de altul. eu as propune sa ne gandim mai bine ce imbunatatiri sar mai putea aduce sistemului,sa facem unul fiabil din punct de vedere economic dar si functional ca oricum daca vrea cineva sa fabrice si sa obtina profit din asa ceva noi tot nu vom avea nimic de castigat
Raspunde

toma ivascu

Acum 11 ani

domnul bercu alin cererea me-a de brevet pentru turbina de apa este depusa la o s i m in luna octombrie 2008 cererea u l b s este depusa in luna august 2010
Raspunde

Calinescu GHeorghe

Acum 6 ani

OSIM are o mare vina,a trecut in legislatie ca cel ce divulga un secret plateste o amenda in loc sa faca puscarie pe viata (de ce a evitat aceasta pedeapsa ?).
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus