Luni,
18.08.2025
Partial Noros
Acum
16°C

Sebastian Sandu, cercetat in stare de libertate

Pentru că singura faptă cu intenție a fost aceea de a conduce o mașină fără a deține permis de conducere, tânărul de 27 de ani din Sibiu, implicat în accidentul de ieri din Rășinari, va fi cercetat în stare de libertate, anunță reprezentanții poliției sibiene.
”Conducerea unui autoturism fără a deține permis de conducere nu atrage după sine arestarea preventivă. Tănărul mai este cercetat și pentru omor din culpă”, spune inspector Luciana Balteș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.
Sebastian Sandu nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, în momentul în care conduce autoturismul Audi A6 spre casa prietenei sale din Rășinari. La intrarea în localitate, a intrat în depășire, însă din cauza carosabilului umed și a vitezei excesive, polițiștii bănuiesc că acesta nu a mai putut controla mașina. A derapat și a lovit pasarela dezafectată peste râul Șteaza. Sebastian Sandu, de 27 de ani, nu a deținut până acum un permis de conducere.

Citește și: Proprietarul mașinii în care a murit tânăra din Rășinari tocmai își cumpărase bolidul


foto: Facebook

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus