Luni,
18.08.2025
Innorat
Acum
17°C

Expozitie - Arta si maiestrie in China

Continuând îndelungata sa activitate de promovare a culturii şi artei chineze la Sibiu, Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” găzduieşte în perioada ianuarie – februarie această inedită expoziţie, itinerată la Sibiu de către Ambasada R.P. Chineze la Bucureşti prin intermediul Asociaţiei de prietenie româno-chineze şi al Institutului Confucius din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.

Expoziţia cuprinde peste 100 de piese, prezentând publicului arta realizării evantaielor şi umbrelelor de Hangzhou, o componentă importantă a culturii tradiţionale chineze, precum şi aproximativ 40 de broderii din mătase. Diversitatea materialelor şi a tehnicilor de realizare oferă  exponatelor un farmec artistic deosebit. Dincolo de utilitatea unor astfel de obiecte, acestea conferă persoanei care le poartă un plus de eleganţă şi rafinament. 
Prin această expoziţie, ne propunem familiarizarea publicului vizitator cu piese care au o tradiţie milenară, combinând cu succes latura funcţională cu cea estetică.
Ca acţiuni aferente acestei manifestări, organizatorii pregătesc o conferinţă, o gală de  film, precum şi un  program de educaţie muzeală, cu caracter interactiv, orientat spre publicul şcolar, ce va cuprinde ateliere practice, completând activităţile ştiinţifice şi artistice. 
 
Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 25 ianuarie, la ora 13.00, la Casa Artelor din Piaţa Mică, nr. 21, Sibiu, expoziţia fiind deschisă publicului până la începutul lunii martie 2012, de marţi până duminică, între orele 9.00 – 17.00.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus