De azi, 30 dintre cele mai reuşite fotografii din cadrul expoziţiei Focus 2011 s-au mutat într-un cadru inedit – pe Podul Minciunilor. Şi tot azi a fost şi furată prima fotografie – cea cu Băsescu la Sibiu, râzând înconjurat de preoţi. Fotografia realizată de Sebastian Marcovici, unul din realizatorii expoziţiei, a fost desemnată şi Fotografia anului în România (Medalia de aur a Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România).
"Mă deranjează foarte tare că a fost furată. Tocmai din Piaţa Mică, la câteva ore după ce am terminat de «montat» expoziţia. Credeam că în centrul Sibiului pot sta liniştit din punctul ăsta de vedere, dar se pare că m-am înşelat", a declarat fotograful Sebastian Marcovici, pentru Turnul Sfatului.
Sebastian spune că oricum a mai dat, chiar şi gratis, fotografia respectivă, către cei interesanţi. "Oricum o dădeam, deci e clar un furt. Sper să nu aibă substrat politic, căci atunci ar fi chiar penibil". Fotografia cu preşedintele Traian Băsescu râzând larg înconjurat de preoţi, pe scările Bisericii Metropolitane din Sibiu va fi din nou printată, pentru a fi expusă.
Alături de Sebastian Marcovici, pe "simezele" Podului Minciunilor au fost expuse şi fotografiile Silvanei Armat (fotograful ziarului Turnul Sfatului) şi ale lui Ovidiu Matiu (fotograf Mediafax). Cele 30 de fotografii imprimate la mari dimensiuni au fost aduse în Piaţa Mică după ce au fost expuse în curtea interioară a Primăriei Sibiu. Aici vor putea fi văzute în cursul săptămânii viitoare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Podul Minciunilor , Piața Mică , Traian Basescu , Turnul Sfatului , Ovidiu Matiu , Sebastian Marcovici , Primăriei Sibiu , Bisericii Metropolitane , Podului Minciunilor , Silvanei Armat
Vizualizari: 390


Ultimele comentarii
Acum 7 minute
HBomb
Acum 43 minute
Emil
Acum 46 minute
Mangalitza Intotero_Trifoi
Acum 1 oră
Sotir
Acum 1 oră
Hell-Town