Joi,
20.11.2025
Innorat
Acum
4°C

Mararul

Mǎrarul este un condiment foarte aromat, originar din regiunile situate la est de Mediterana, fiind folosit în Evul Mediu pentru a alunga spiritele rele. Efectele benefice ale mărarului au fost menţionate şi în farmacopeea egipteanǎ de acum 5000 de ani.

E o mirodenie este foarte folositǎ în Europa, dar şi în India, unde frunzele uscate de mărar folosesc atât la aromatizarea salatelor, fripturilor şi sosurilor cât şi a lichiorurilor şi dulceţurilor. Bogat în potasiu, sodiu şi sulf, mărarul este un foarte bun diuretic.

Amelioreazǎ anxietatea şi epuizarea nervoasǎ, insomia, tulburǎrile digestive, întǎreşte unghiile. Conţine ulei volatil între 2,5-4%( în frunzele de mărar şi în ramurile tinere şi 3-6% în seminţe) calciu, potasiu, fier, magneziu, vitaminele A, B si C. Uleiul volatil de mărar conţine între 40-60% carvonă, substanţă cu un puternic efect anti-cancerigen.

Mǎrarul are proprietǎţi digestive, antispastice, antiinflamatorii şi diuretice. Pe vremuri, el a fost folosit pentru calmarea crizelor de epilepsie, şi dacǎ în timpul unui banchet cineva ar fi baut prea mult, mǎrarul calma excesul. Se pare cǎ are şi proprietǎţi afrodisiace.

Sub formǎ de infuzie mǎrarul stimuleazǎ sistemul digestiv, seminţele opresc sughiţul, durerile de cap, tusea, stimuleazǎ lactaţia, ajutǎ la eliminarea gazelor intestinale, la diminuarea crampelelor şi are acţiune de antiseptic intestinal. Folosit în îngrijirea dentiţiei, aceastǎ plantǎ curǎţǎ în profunzime dinţii şi gingiile, reuşind sǎ opreascǎ proliferarea bacteriilor responsabile de infecţiile gingivale şi de formarea cariilor.

De asemenea, el este recomandat persoanelor care au sensibilitate dentarǎ, mestecarea frunzelor de mǎrar putând calma durerile. Un decoct de vin alb în care se adaugǎ frunze de mǎrar poate fi folosit pentru periajul zilnic al dinţilor.

Mǎrarul poate lupta împotriva dispepsiei nervoase şi poate reduce febra, atunci când este administrat sub formǎ de infuzie. Mǎrarul opreşte sughiţul, stimuleazǎ pofta de mâncare şi poate chiar sǎ îmbunǎtǎţeascǎ libidoul şi tonusul general. În cazul retenţiei de apǎ, a spasmelor gastrice, a surplusului de greutate, sau în ulcere, este recomandat a se bea o infuzie de mǎrar de 2 -3 ori pe zi.

Uleiul esenţial de marar este eficace împotriva durerilor menstruale, a colicilor. Unii nutritionisti afirmă că o cură cu pulbere sau cu tinctură din seminţe de mărar, timp de 20 de zile, favorizează creşterea sânilor, pe care-i remodelează şi cărora le accentuează fermitatea. Frunzele de mărar conţin mici cantităţi de estrogen. Estrogenul încetineşte procesul de îmbătrânire, face pielea frumoasă, ajută la creşterea naturala şi armonioasă a sânilor, reglează ciclul menstrual şi estompează simptomele menopauzei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Tag-uri: Evul Mediu

Vizualizari: 346

Comentarii

1 comentarii

cititor

Acum 13 ani

DOMNILOR DE LA turnul sfatului scrie-ti data pe foai de capat a ziarului ca am impresie ca citesc altceva.Ce zie e fara data editie ?Multumesc.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus