Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a declarat, joi, că procurorii Ministerului Public au trimis în judecată peste 1300 de persoane pentru fapte de evaziune fiscală, un număr de trei ori mai mare decât în anul 2006.
"Numărul rechizitoriilor întocmite în domeniul evaziunii fiscale a crescut cu 28 la sută faţă de anul trecut şi trebuie să remarcăm eficienţa procurorilor din judeţele Vrancea, Iaşi, Cluj, Sibiu, Mureş, Galaţi şi Olt în acest domeniu", a spus Kovesi.
O eficienţă similară, a preciyat Kovesi, s-a înregistrat în domeniul combaterii contrabandei, numărul inculpaţilor trimişi în judecată în 2011 fiind de 15 ori mai mare decât în anul 2006 şi de trei ori mai mare faţă de 2011. Reducerea contrabandei cu tutun de la 36 la sută la 13 la sută în doi ani a fost şi rezultatul activităţii procurorilor.
"Rezultate deosebite în acest domeniu au avut procurorii din judeţele Timiş, Suceava, Maramureş, Vaslui, Galaţi, Mehedinţi, Caraş Severin şi Călăraşi", arătat Kovesi.
Şeful Ministerului Public a spus că trebuie continuată investigarea concomitentă a evazioniştilor şi a funcţionarilor corupţi care favorizează prejudicierea bugetului de stat.
"Este o modalitate prin care putem reduce acest fenomen infracţional. Dacă în anii trecuţi aveam judeţe în care nu s-a instituit nicio măsură asiguratorie, în anul 2011 abordarea a fost modificată radical. Am implementat un ordin comun semnat cu Ministerul Administraţiei şi Internelor care a prevăzut atât pentru procurori, cât şi pentru poliţişti o procedură standardizată de identificare a bunurilor ce pot fi sechestrate.
În acest fel, procurorii au instituit în anul 2011 măsuri asigurătorii în valoare de peste un miliard de lei. Aceste cifre dovedesc transformarea Ministerului Public într-o instituţie care reacţionează la evoluţiile societăţii şi poate influenţa fenomenele care pun în pericol buna funcţionare a statului", a afirmat Codruţa Kovesi.
Ea a subliniat că poate cel mai bun exemplu al acestei transformări îl reprezintă Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a devenit o structură cu adevărat operativă. Dacă în anul 2006 existau doar 19 rechizitorii, numărul acestora s-a triplat în anul 2011 la această secţie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Înalta Curte , Ministerului Public , Caraș Severin , Şeful Ministerului Public , Laura Codruța Kovesi , Ministerul Administraţiei
Vizualizari: 430
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Newman
Acum 9 ore
Silviu
Acum 9 ore
Emil
Acum 9 ore
Sibian
Acum 9 ore
Sibian