Miercuri,
09.10.2024
Partial Noros
Acum
21°C

FOTO-VIDEO. Noul ministru al Transporturilor despre autostrada ce porneste din Sibiu: se lucreaza bine

Trosonul patru al autostrăzii Orăștie – Sibiu este cel mai avansat din cele patru șantiere pe care se lucrează pentru finalizarea amintitei porțiuni din coridorul IV paneuropean. Aceasta este concluzia noului ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare, care a vizitat, în câteva minute, șantierul pe care lucrează asocierea formată din Astaldi – Euroconstruct Trading – Astalrom.
”Pe cei 16,2 km ai tronsonului patru al autostrăzii avem demarate șapte puncte de lucru, fiind atacate în special lucrări de artă. Ne-am concentrat în special asupra celor două viaducte care fac legătura cu galeria artificială (tunel – n.r.). Procentul de finalizare a acestor lucrări de artă este cuprins între cinci la sută și 60%. Noi zicem că suntem în grafic”, a descris stadiul lucrărilor Sorin Scarlat, directorul adjunct din partea constructorilor.

Promisiunile ministrului: rezolvăm exproprierile din pădure

În momentul de față sunt în lucru terasamentele pe o lungime de opt kilometri. În cel mult două luni și jumătate, toate rețelele de utilități de pe traseul tronsonului patru ar urma să fie relocate, susține Sorin Scarlat. Singurele probleme semnalizate de acesta sunt cele legate de exproprierea terenurilor din pădurea Dosu Mare, situată între Cristian și Săceal. Aici vor fi tăiaţi copacii de pe o suprafaţă totală de 125.300 de mp. Suprafaţa ce urmează a fi defrişată este cerută pentru aproape doi km de autostradă.
”În maxim două săptămâni va fi adoptată hotărârea de guvern necesară pentru aceste exproprieri. Am discutat cu reprezentanții Ministerului Finanțelor, cu cei ai Ministerului Mediului și am promisiunea că acest proiect va intra în ședință de Guvern cât mai repede cu putință”, a declarat Alexandru Nazare.

17 milioane de euro, deja cheltuiți

Ministrul Alexandru Nazare s-a arătat mulțumit de ritmul lucrărilor. El a apreciat că acesta este satisfăcător având în vedere că întreg avansul acordat constructorilor – aproximativ 17 milioane de euro – a fost cheltuit. ”Faptul că deminarea și descărcarea arheologică au fost finalizate în doar două luni ne arată că s-a lucrat bine. Din faptul că au fost cheltuiți 17 milioane de euro ne arată că lucrările sunt în grafic. Însă partea cea mai grea de acum începe. Mă aștept să continuați la fel”, s-a adresat Nazare constructorilor.
Valoarea totală a contractului pentru proiectarea și execuția tronsonului patru al autostrăzii Sibiu – Orăștie este de aproximativ 140 de milioane de euro (600 de milioane de lei, cu tot cu TVA).

Primul tunel, primul asfalt

Constructorii tronsonului patru al autostrăzii promit că vor turna primul strat de asfalt până la finele lunii mai, pe o porțiune de aproximativ 1,5 – 2 km. Mult mai așteptate sunt, însă, lucrările la primul tunel de autostradă din România, care va străpunge dealul dintre Cristian și Săcel. ”Galeria artificială va avea o lungime de 340 de metri. Este o lucrare complexă, metoda aplicată fiind cea folosită și la metroul bucureștean, cu pereți mulați”, spune Sorin Scarlat.
La fel ca restul tronsoanelor de pe autostrada Orăștie – Sibiu, și cel cu numărul patru, construit în continuarea centurii ocolitoare a Sibiului (cu profil de autostradă) are termen de finalizare luna aprilie a anului viitor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

RALUCA SI VIITOAREA OCUPATIE

Acum 12 ani

Pe traseul CENTURII politice
Raspunde

Eu

Acum 12 ani

Catre toti \"comentatorii si constructorii de duminica\" habar nu aveti cum se construieste un drum judetean , national , daramite o autostrada, si ce implicatii aduce aceasta. Estimez ca pe la jumatatea lui aprilie se vor crea aprox 400-500 de locuri de munca numai aici in jud sibiu, fierari betonisti si alte meserii specifice.
Raspunde

mihai

Acum 12 ani

nu ma intereseaza cu cine SE PUPA Nazare. Faceti si voi poze sa vedem lucrarile. Ce s-a facut , traseul, al ce se lucreaza , etc. Vreau AUTOSTRADA ! nu Poze cu Nazare, Mazare, Turcan, Curcan , Ariton si Catralion.
Raspunde

mc

Acum 12 ani

Incepe campania electorala.
Raspunde

K.Samuel

Acum 12 ani

Campanii electrorale au fost in ultimii 22 de ani, insa astia sunt singurii care si fac ceva, nu doar in campanie. Anul trecut ce o fi fost? Dar anul dinainte? Asa m-am saturat de atitudinea sata de \"Gica Contra\" care o intalnesti la tot pasul in Romania. In loc sa judecam oamenii dupa faptele lor, ii judecam dupa plasmuirile mintii noastre, de prea multe ori intoxicata de televiziuni fara nici o valoare profesionala.
Raspunde

Olga

Acum 12 ani

Poate sa inceapa campania electorala.... Insa lucrurile au si inceput sa se miste cu asti ala putere. Pana sa vina ei, ce lucrari la drumuri au fost? Ce reabilitari la scoli si alte institutii?? Nu trebuie sa ii ridicam in slavi, ca poate nu merita chiar asta. Dar sa le multumim ca incet incet aseaza lucrurile in favoarea noastra, o putem facem! Deci nu mai insistati cu atatea judecari la adresa lor.
Raspunde

Vio

Acum 12 ani

Circ mare au facut ziaristii , nu ministrul care a venit sa vada stadiul lucrarilor. Dar de nui venea , sa fi vazut vaiete !
Raspunde

Jollie

Acum 12 ani

uite ca se mai si munceste in tara asta!!! exemplu ca lucrarile la acest troson sunt in grafic, cel putin se verifica derularea lucrarilor cum banuiesc ca e si normal!
Raspunde

elena udrea

Acum 12 ani

normal ca se lucreaza bine, noi stim cum sa furam si sa se aleaga praful de toate dupa noi. cu colega raluca turcan o sa ne prostituam la tirurile turcesti pe valea oltului, aproape de balota lu muma lui ariton, e mai profitabil, ca doar la stenia lui stiribet, unde au ramas numai tigani, dupa plecarea sasilor
Raspunde

unu\'

Acum 12 ani

In afara de o banda alb rosu intinsa, eu nu vad nimic construit. Voi sunteti siguri ca lucreaza cineva ? Sau sunt doar declaratii cu iz electoral ? Nu puteati pune si voi o poza cu o bucatica de ciment turnat pe undeva ?
Raspunde

Anca Boagiu

Acum 12 ani

Pai voi ce credeati bai, ca nu-mi las urmasi care sa taie panglica pe coridorul IV? :)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus