Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Agentul Scully nu prea e Scully

Actriţa Gillian Anderson, cunoscută cel mai bine pentru rolul Agentului Scully din serialul "Dosarele X", a pozat sexy, la 43 de ani şi a făcut declaraţii inedite.

Actriţa a mărturisit într-o declaraţie pentru revista OUT că a avut relaţii de lesbianism atunci când era mai tânără.

Gillian, 43 de ani, a precizat că totul a început atunci când era adolescentă şi s-a mutat din Marea Britanie în Statele Unite. "Am avut o relaţie cu o fată mult timp atunci când eram la liceu", a spus ea, dar a precizat că se simţea mult prea atrasă de bărbaţi pentru a fi o decizie definitivă, informează Daily Mail.

Votată în 1996 drept cea mai sexy femeie din lume, Gillian a menţionat că în tinereţe îi plăcea să-i şocheze pe cei din jur.

Actriţa a adăugat că a mai avut şi alte relaţii cu femei, dar ele au reprezentat excepţii, şi nu regula de bază.

Proiectul "Dosarele X", ai cărui eroi principali, agenţii Mulder şi Scully, investighează cazuri în care sunt implicate forme de viaţă extraterestre, s-a impus iniţial ca serial, în anii '90. În 1998 a apărut primul lungmetraj inspirat din serialul TV, "Dosarele X: Înfruntă viitorul/ The X Files: Fight the Future", în regia lui Rob Bowman, urmat de "Dosarele X: Vreau să cred", de Chris Carter, lansat în 2008.

De-a lungul celor nouă sezoane ale serialului "Dosarele X", actriţa Gillian Anderson a primit premiul Emmy, Globul de Aur şi premiul decernat de Sindicatul actorilor americani. După încheierea serialului, actriţa a jucat în câteva lungmetraje - "The House of Mirth" (2000), "The Mighty Celt" (2005) şi "Ultimul rege al Scoţiei" (2006) - dar şi în televiziune, fiind nominalizată la premiile BAFTA, Emmy şi Globul de Aur pentru rolul Lady Dedlock din serialul "Casa umbrelor/ Bleak House" (2005), produs de BBC.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus