Si-a pierdut presedintele Basescu busola?

Nu despre busola de marinar este vorba ci despre busola politică. Din câte l-am cunoscut, nu credeam că voi fi pus în situaţia de a formula o astfel de întrebare. De peste douăzeci de ani a marcat o evoluţie fulminantă în politica românească sprijinit pe două atuuri: o voinţă absolut remarcabilă grefată pe inteligenţă, combinate cu un fler aparte al oportunismului de succes. Când a ajuns în fruntea puterii am avut o tresărire întrebătoare: oare va marşa tot pe cucerire de redute oportuniste? Aveam să constat nu fără surprindere că devenise printre puţinii, dacă nu singurul politician de mare putere, animat de dorinţa şi voinţa  de a o aşeza în slujba ţării. Ştiu că această afirmaţie va fi contestată de mulţi – căci aşa ne învaţă mijloacele de spălare a creierelor - dar o menţin cu fermitate, argumentând prin aceea că a înfruntat cu bărbăţie enormele dificultăţi ale reformelor necesare aderării şi integrării în UE, o perioadă ce va deveni epocală în istoria României, cu costuri evidente pentru populaţie, inerente situaţiei date, dar cu câştiguri marcând saltul ţării din zona cenuşie a bizantinismului balcanic spre o Europă civilizat dezvoltată. A  făcut-o nu numai de unul singur ci sprijinit pe o coaliţie  care a acceptat sacrificiul politic pe altarul interesului naţional.
Cum era de aşteptat, constrângerile impuse populaţiei le-au afectat popularitatea electorală, considerent substanţial în pragul alegerilor din acest an, ele însele cruciale în evoluţia postdecembristă. Cu toate acestea, am crezut că se vor menţine pe logica public afirmată în ideea că reformele vor da roade putând echilibra situaţia până în toamnă. Este de înţeles că decizia Curţii Constituţionale le-a dat peste cap raţionamentul raportat la alegerile locale ceea ce explică actul psihologic de schimbare a guvernului. Dar mai zilele trecute preşedintele a făcut o dezvăluire uluitoare. Anume că era dispus să dea guvernarea pe mâna USL, afirmativ cu acceptul PDL. Preşedintele ne-a obişnuit cu mişcări surpriză dar spre deosebire de multe alte dăţi, de data aceasta a făcut o gafă monumentală. În ideea că oferta a fost reală şi serioasă, cum se afirmă, tot pe fondul unei gafe monumentale oferta a fost respinsă de Ponta.
Că vrem să recunoaştem sau nu, cheia alegerilor va fi furnizată de salarii şi pensii. Odată decizia de reîntregire a salariilor fiind adoptată, eventual retuşată cu o uşoară creştere a pensiilor mici, măsuri asociate cu o oarecare revigorare economică, la un loc ar fi fost argumente suficiente pentru câştigarea alegerilor de coaliţia la putere. Probabil s-a mizat pe presupunerea – şoptită pe ici pe colo – că dificultăţile reformei le va rupe gâtul useliştilor şi astfel vor claca în alegeri cu guvernarea sub braţ. Orientare profund greşită şi păgubitoare, pe două considerente; odată pentru că ei nu duc în spinare neajunsurile reformei. Era peste măsură suficient să umble spornic la salarii şi pensii – aveau experienţa anilor 2007-2008 – şi masa nevoiaşilor spunea: iată, ăştia ne dau în loc să ne ia. Odată ajunşi la putere, vedeau ei apoi ce mai fac cu reforma; a doua oară pentru că l-a ridicat pe Ponta fără ca acesta să mişte un deget, la statutul de veritabil competitor politic, de vreme ce l-a considerat apt să conducă guvernul, aplicându-i o lovitură indirectă lui Ungureanu care astfel a venit de pe o poziţie doar secundar-alternativă. Ce miră aici cu deosebire nu este atât refuzul gafant al lui Ponta ci nesocotirea flagrantă a intereselor baronilor USL. Se ştia că odată preluată puterea, adio justiţie, Năstase, Iliescu  et.comp. ar răsufla uşuraţi, Vântu et.comp. ar  putea repeta versetul de pe tema atât de speratei victorii a lui Geoană « de luni toată lumea râde, cântă şi dansează », marii corifei ai corupţiei, ai evaziunii s-ar vedea repuşi în drepturi. Un recul cât roata morii, dar ce conta dacă aveau puterea?
Mai surprind în ultima vreme, atitudini de decredibilizare ale propriilor săi pedelişti, inclusiv prin schimbarea miniştrilor cu adevărat eficienţi de tipul Anca Boagiu. Şi nu în ultimul rând, să-şi sape propriul pământ de sub picioare, căci doar se ştie, primul pas urmărit de USL-işti după ce ar ajunge la putere, ar fi înlăturarea mai mult sau mai puţin constituţională a preşedintelui. Aici s-ar cantona poziţia public afirmată de Ponta: el nu va fi un prim ministru al lui Băsescu. Se-nţelege d-le preşedinte?
Îl ştiam pe preşedintele Băsescu suveran pe linia judecăţilor oportunist favorabile, câştigătoare. Să fie oboseala, să fie deruta posibilei perspective a pierderii alegerilor, să fie lentoarea rutinei prezidenţiale, ce l-o fi împins să-şi piardă busola în momente atât de cruciale?

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).