În urma articolului despre condamnarea penală a decanului Facultății de Drept, Titus Serediuc, publicat de ziarul Turnul Sfatului, conducerea Universității Româno-Germană din Sibiu susține că l-a înlăturat pe acesta din fruntea Dreptului abia la șase luni de la condamnarea sa definitivă. Mai precis din februarie anul acesta, de când lui Titus Serediuc (foto) i-a expirat mandatul de decan.
Săptămâna trecută, în cursul documentării jurnalistice, Titus Serediuc le-a fost prezentat reporterilor ziarului Turnul Sfatului drept decan al Facultății de Drept din cadrul Universității amintite. Cel puțin până la alegerea noilor decani, pe 17 aprilie 2012, după cum se înțelege din comunicatul de presă emis astăzi de Universitatea Româno-Germană din Sibiu.
”În momentul de față se desfășoară procedura de alegere a noilor decani din cadrul facultăților Universității Româno-Germane din Sibiu, care se va finaliza în data de 17 aprilie 2012. Regretăm faptul că domnul conf.univ.dr. Titus Serediuc a săvârșit acele fapte, depășind normele etice și morale și pătând astfel imaginea Facultății de Drept și a Universității Româno-Germane din Sibiu, unde își desfășoară activitatea profesori recunoscuți pentru competența lor”, se mai arată în comunicatul de presă semnat de prof.univ.dr. Gheorghe Bichicean, rectorul recent instalat în fruntea RoGer.
Înaintea publicării articolului despre condamnarea penală a decanului Facultății de drept din cadrul Universității Româno-Germană, reporterii Turnul Sfatului au încercat să obțină o declarație din partea noului rector (care până în primăvara acestui an a deținut funcția de prorector), însă acesta a preferat să-și amâne declarația.
Citește și Decanul de la Drept, condamnat penal pentru corupție
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Universităţii Româno , Turnul Sfatului , Titus Serediuc , Universitatea Româno , Gheorghe Bichicean
Vizualizari: 542


Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Ron
Acum 9 ore
Ciordache
Acum 10 ore
Kokos
Acum 10 ore
Livia
Acum 11 ore
Din avion