Sibienii sunt invitați să vizualizeze cele 28 de panouri cu fotografii, parte a expoziției ”Rusaliile negre: deportarea în Bărăgan” care a fost amplasată în interiorul sediului FDGR, de pe strada Gen. Magheru, din Sibiu.
Expoziţia „Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan” este alcătuită din 28 de panouri în care sunt expuse cronologic şi tematic: situaţia internaţională din anii 50 (ruperea lui Tito de Kominformul stalinist), elaborarea planului de „dislocare”, alcătuirea „listelor negre”, pregătirea şi executarea deportării, viaţa în Bărăgan, clădirea caselor, procurarea apei şi mâncării, şcoala, munca, înmormântările, în sfârşit „Domiciliul obligatoriu”. Textele explicative sunt completate de sute de fotografii, hărţi şi obiecte, toate provenind din banca de date a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului, arată organizatorii acestei expoziții.
La Sibiu, colajul de fotografii și informații a fost adus de către Asociația foștilor deținuți politici din România – filiala Sibiu, în colaborare cu FDGR Sibiu. ”Și minoritatea germană a avut de suferit de pe urma acestor deportări. Între fotografiile din cadrul expoziției pot fi văzute astfel de mărturii. Am decis să aducem această expoziție acum, la Sibiu, pentru a ne lega și de programul «Școala, altfel», care se derulează zilele acestea. Elevii sibieni și nu numai sunt invitați să vadă această expoziție”, spune Helmut Lerner, referent cultural al Forumului Democrat al Germanilor Sibiu.
Amplasată în holurile sediului FDGR de azi, expoziția va fi deschisă timp de aproximativ trei săptămâni, până în 20 aprilie. Vernisajul este programat pentru data de 5 aprilie, de la ora 18.00
Foto
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Adevarul fie zis e ca fotbalul din Romania este condus la nivelul conducerii cluburilor de o cloaca de mercenari care…
Mai corect ar fi fost ca elevii care intra acum in cls. VIII sa fie ultimii care sa fie „evluati…
Doua exemple triste pentru niste oameni civilizati.1,O familie din Munchen ma intreaba, auzind un ‘nenesalami care ofta ‘ onomatopee repetitive…
PSD reprezinta turistii rusi.
Ca si cum americanii ar redenumi strada Liberty Street in strada bin Laden.












Lasă un răspuns