Chiar dacă primăvara a câștigat lupta cu iarna iar temperaturile încep să se îndrepte către 20 de grade, pe pârtiile de la Arena Platoș se schiază. Stratul de zăpadă artificială creat la începutul sezonului încă oferă condiții bune pentru schi și nu numai. Duminică, 8 aprilie, complexul de schi și snowboard Arena Platoș găzduiește prima ediție a concursului de sănii. „ Vrem să facem din acest eveniment o tradiție pentru că sporturile de iarnă nu înseamnă doar schi sau snowboard”, spune Cristina Badiu, PR manager la Arena Platoș. Prima ediție a concursului de sănii are și un premiu pe măsură, 1000 de lei. Înscrierile pentru concurs se fac la apres-schiul complexului, începând cu ora 9. Concursul va începe la ora 11 și se va desfășura în două manșe. Fiecare concurent va fi cronometrat individual iar cel mai bun timp al celor doua manșe va fi luat în considerare. Concurenții nu sunt restricționați la participarea cu sănii, pot să se înscrie în concurs cu lopeți, boburi chiar și cu saci de plastic. „Până la finalul lunii aprilie vom avea câte un concurs în fiecare weekend. După concursul de sănii urmează Miss Bikini - Arena Platoș iar sezonul se va încheia cu un concurs Slide & Freeze cum până acum nu s-a mai organizat în România”, mai spune Cristina Badiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Cristina Badiu , Arena Platoș , Miss Bikini
Vizualizari: 320


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Alzara 1918
Acum 2 ore
Alzara 1818
Acum 2 ore
Emil
Acum 3 ore
MergeTreaba
Acum 3 ore
Ana Alexe