Trupa Viţa de Vie rămâne la o formulă de patru după ce clăparul formaţiei, Sorin Dănescu, a decis să părăsească formaţia.
Conform unui comunicat de presă al formaţiei, Sorin Dănescu s-a hotărât să părăsească trupa "în toiul pregătirilor pentru un turneu naţional", după ce formaţia "a umplut sala Operei Române din Bucureşti şi sala Filarmonicii Banatul din Timişoara cu noul lor spectacol acustic aniversar".
"Ne pare nespus de rău pentru pierderea suferită, am fost 15 ani împreună iar decizia îi aparţine în întregime. Sorin a ales să se retragă din Viţa de Vie şi pe 6 aprilie am avut ultimul concert împreună. Noi mergem mai departe, am fost mereu o formaţie orientată către viitor, în plus, avem responsabilitatea fanilor strânşi în decursul celor 15 ani. Suntem foarte încântaţi de noul nostru material acustic şi aşteptăm cu nerăbdare să îl promovăm. Avem chef de muzică, de cântare, suntem 4 muzicieni implicaţi 100% în acest proiect şi este dorinţa noastră să plimbăm acusticul în cât mai multe săli, în cât mai multe oraşe, oriunde există public doritor de muzică sinceră, făcută din suflet", afirmă membrii trupei Viţa de Vie în comunicatul citat. Contactat telefonic, Adrian Despot a precizat că decizia de a părăsi trupa îi aparţine lui Sorin Dănescu şi nu vrea să o comenteze. El a spus că trupa îşi va continua existenţa, momentan, fără clăpar.
"Vom strânge rândurile, am rămas patru oameni, şi vom continua. Nu ne-am gândit încă dacă vom coopta în formaţie un alt clăpar. Dacă o să fie nevoie o să folosim pe altcineva dar, spre exemplu, în concertul acustic avem un invitat permanent, pe Mandela Gajol, care cântă la instrumente de percuţie. Noi vom continua să facem muzică fiindcă asta facem de o viaţă întreagă", a declarat Adrian Despot pentru AGERPRES.
El a spus că formaţia îşi va continua existenţa având deja programate cinci concerte pentru luna mai. "În tot acest timp va continua şi turneul cu concertul aniversar acustic", a mai spus Adrian Despot
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Adrian Despot , Filarmonicii Banatul , Trupa Viţa , Mandela Gajol , Sorin Dănescu , Operei Române
Vizualizari: 440
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Miruna
Acum 6 ore
Kukuruku
Acum 6 ore
Un cititor
Acum 6 ore
Newman
Acum 6 ore
Nobody