Duelul nou-promovatelor Voința și Petrolul s-a terminat nedecis, scor 1-1, pe stadionul „Municipal” din Sibiu, la capătul unui joc cu câte o eliminare de fiecare parte și mulți nervi și apostrofări în tribune.
Voința a deschis rapid scorul, prin lobul de la 22 de metri al lui Andrei Zăgrean, lansat perfect de Eugen Beza. Hamza aducea egalarea 14 minute mai târziu, printr-o lovitură de cap din cinci metri, la o greșeală a portarului Dănălache, care nu a ieșit pe centrarea lui Selium. Spiritele s-au încins în tribune, iar spectatorii sibieni au început să strige „hoții, hoții!”. De altfel, pe toată durata meciului protestele au continuat
În ultimele trei minute ale primei părți, Forika de la gazde este eliminat pentru două cartonașe galbene consecutive. Fundașul a văzut primul avertisment în minutul 43, pentru un fault la Bikana. Istvan Kovacs l-a eliminat pe Forika în minutul 46, arătându-i cel de-al doilea galben, și implicit pe cel roșu, în urma unui fault în marginea careului mare, asupra lui Hamza.
Străuț de la oaspeți îl imită pe Forika în minutele de început ale părții secunde și este eliminat, la fel, pentru două cartonașe galbene consecutive.
În ultimele minute ale jocului, sibienii au trecut de două ori pe lângă golul victoriei, prin Beza și Lukanovic, ale căror baloane trimise cu capul au ocolit de puțin poarta Petrolului.
Meciul s-a terminat la egalitate, iar între Voința și Petrolul rămâne aceeași diferență de două puncte.
VOINŢA: Dănălache, Forika, Apostol, N. Grigore, Maghici, Beza, Dîlbea, Tătar, R. Miclea, Zăgrean, I. Popa.
Antrenor: A. Pelici
PETROLUL: Hamutovski, Străuţ, Melinte, Bikana, Ben Djemia, Mustivar, Osiako, Boudjemaa, Opriţa, Hamza, Zerka.
Antrenor: G. Mulţescu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 294
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Verzii?
Acum 2 ore
Un român
Acum 2 ore
Xman
Acum 2 ore
Q
Acum 2 ore
Till Eulenspiegel