Prezent, aseară, la emisiunea „Raluca și Răzvan” de la Eveniment TV, președintele Voinței Sibiu, Ioan Hămbășan, a spus că este foarte supărat și că motive are destule.
După ultimele rezultate din campionat, sibienii și-au diminuat șansele la rămânerea în Liga I și în sezonul viitor. Dacă Sandu Tăbîrcă, directorul tehnic al echipei, considera că șansele salvării de la retrogradare sunt sub 50 la sută, aseară, Hămbășan a avansat un procentaj și mai sumbru - 25 la sută. „Undeva la 20-25 la sută șanse, din punctul meu de vedere. E puțin și, pe măsură ce etapele trec, se diminuează(...)Realist, băieții trebuie să poată să mai îndrepte ceea ce este. Mai sunt de jucat încă cinci etape, șanse matematice mai sunt. Meciuri destul de grele - mergem vineri la Brașov, după care nu se știe exact dacă o să jucăm marți sau joi, acasă, cu Dinamo. Apoi ne așteaptă două deplasări la Cluj, cu
Supărările/problemele lui Ioan Hămbășan:
1. arbitrajul
„Sunt supărat, pentru că rezultatele nu ne-au avantajat. Probabil, echipa nu lucrează sub presiune așa cum ar fi normal. Nu numai ei, probabil și ceilalți care sunt angrenați în salvarea de la retrogradare - lucrează, lucrează probabil mai puternic ca noi. Am participat la o emisiune și am analizat fazele(n.r - din meciul Voința - Ceahlăul Piatra Neamț, scor 1-2). Clar, au fost câteva faze care ne-au dezavantajat(...)Sunt supărat de faptul că nu putem noi, ca echipă, să fim lăsați sau să putem să realizăm ceea ce ne-am propus. Pe măsură ce ne apropiem de final, constat că într-adevăr lucrurile sunt bine organizate, deși nu pare sau nu ne dăm noi seama. Dar, după vizionarea casetei de la Chiajna și de acasă cu Piatra Neamț, lucrurile nu stau așa cum ar trebui să fie, iar regulamentele care sunt făcute, uneori, sunt făcute ca să fie și încălcate”, Ioan Hămbășan.
2. Voința nu prezintă interes/„nimeni nu pune o vorbă, nimeni nu se implică”
Cea mai mare supărare a președintelui Hămbășan este, fără dar și poate, neimplicarea autorităților locale la echipă, în contrast cu situația în care se află alte formații din Liga I, unele dintre ele rivale ale Voinței în lupta pentru evitarea retrogradării.
„Nu puteam să cred, dar lucrurile merg înspre rău, întrucât Sibiul este o echipă care nu prezintă un interes, probabil, din niciun punct de vedere. Probabil echipa Sibiului nu este dorită nici de aici, de la Sibiu, doar publicul sibian, care într-adevăr iubește echipa, dorește o echipă, dar nu pot să facă atât de multe cum ar putea să facă ceilalți. Faptul că nimeni nu reacționează, că nimeni nu pune o vorbă, nimeni nu se implică în acest proces, să susțină - din partea administrației locale. Nu vorbeam de bani, ci de implicarea organelor locale, de la parlamentari la Consiliul Local, Consiliul Județean. Văd că celelalte echipe, de la primarul de la Piatra Neamț, care iese public și susține echipa. Mergem mai departe, la Chiajna - am rămas stupefiat de ceea ce s-a putut face la Chiajna, în mijlocul unui câmp. Să mergem la Tg. Mureș, la Mediaș. La Sibiu, toată lumea așteaptă, toată lumea are pretenții. Hămbășan nu poate să facă. Toată lumea credea că Hămbășan poate să ducă... nu, lucrurile sunt destul de normale, consider eu, dacă suntem aici”, spunea, mâhnit, Ioan Hămbășan.
3. „La ce afirmații și promisiuni s-au făcut, credeam că poate ajungem o echipă de Europa League”
Hămbășan a dat asigurări că la echipa sibiană nu există niciun fel de probleme cu banii, astfel că „sprijinul” pe care Voința îl solicită de la începutul campionatului nu se referă la partea financiară, ci la întreținerea stadionului și cheltuielile pe care aceasta le presupune. În plus, Președintele Voinței Sibiu a mai spus că fervoarea promisiunilor de după barajul de promovare s-a stins rapid.
„S-ar putea spune că dacă autoritățile s-ar implica la echipă, aceasta ar putea juca mai bine. Fotbaliștii și-ar da seama că în spatele lor sunt câțiva oameni care îi sprijină, câțiva oameni care pot să îi ajute(...) Și jucătorii îmi spun că acele promisiuni care ni s-au făcut după promovare, acele afirmații potrivit cărora o să avem, o să ni se facă... nu ni s-a făcut absolut nimic. Nu vorbim aici de partea financiară, pentru că acolo nu este nicio problemă(...) Oameni care au venit la chef, la serbarea pe care am avut-o(n.r. - după promarea în Liga I) - la ce afirmații și promisiuni au făcut, credeam că poate ajungem o echipă de Europa League. Domnul primar, care a spus că o să avem un stadion, că o să facem... deocamdată, într-un an de zile nu s-a făcut absolut nimic. Eu am întreținut din banii care în mod normal trebuiau să se cheltuie pe performanță, pentru a aduce jucători. A trebuit să îi ținem pentru administrarea stadionului, pentru cheltuielile curente de acolo. Rămân aici, dar o fac pe banii mei, pentru că am vrut să fac ceva pentru Sibiu. Nu știu oameni care se plimbă pe acolo ar fi pus banii lor și ar fi făcut ceea ce am făcut eu acolo. Gândiți-vă unde puteam fi, dacă mai erau încă cinci persoane lângă mine!”, a mai spus Ioan Hămbășan.
4. Așteptări mai mari de la Primarul Klaus Johannis
Ioan Hămbășan consideră că baza sportivă pe care Voința joacă și se antrenează este cea mai slabă din țară. „Bineînțeles că am așteptări mai mari de la domnul primar, categoric! Cred și îmi pare rău să afirm acest lucru - este cea mai slabă bază sportvă din țară, pe unde am umblat nu am găsit o bază mai învechită, fără multe lucruri adiacente stadionului. Să nu ai o bază, un teren de antrenament, să nu poți să faci un cantonament, să nu ai multe lucruri(...) Băieții ar fi trebuit să resimtă mult mai multă căldură și mult mai mult sprijin”, declara, aseară, Ioah Hămbășan.
5. Dacă rămânem în Liga I...
Hămbășan crede că, dacă Voința va rămâne în Liga I, echipa va deveni mai puternică și va avea un buget mai mare.
„Dacă dă Dumnezeu să rămânem în Liga I, eu cred că ieșim mult mai puternici. Putem să ne consolidăm și noi mai mult. Bugetul va crește, pentru că nu o să fim echipa de pe ultimul loc, pentru care am primit o anumită sumă - o să se simtă acest lucru. Celelalte probleme le las la latitudinea și la puterea Consiliului Local și a domnului primar, care a făcut deseori afirmații cum că nu o să suferim la nivelul acesta”, a spus Ioan Hămbășan.
O urmă de alinare
În finalul emisiunii, președintele clubului sibian a povestit că suporterii i-au trimis o scrisoare. „Astăzi(n.r - ieri), când am ajuns la birou, am primit o scrisoare de la galerie. Îmi pare rău că nu am adus-o să v-o citesc, să vedeți ce spun - numai lucruri frumoase, ce înseamnă un suporter adevărat”, spunea Ioan Hămbășan, care mărturisea, cu lacrimi în ochi, că l-a emoționat mesajul scris al fanilor Voinței. Șeful Voinței și-a încheiat apariția tv cu o afirmație, care lasă loc interpretărilor și scenariilor de tot felul. „... cu toate acestea, publicul sibian merită să aibă o echipă. Există șli uscături, ca în orice pădure, dar poate că oamenii o să-și dea seama prea târziu, când nu va mai fi”, a mai spus Ioan Hămbășan.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Primarul Klaus Johannis , Piatra Neamț , Consiliul Local , Ioan Hămbășan , Consiliului Local Sibiu , Consiliul Județean , Asistenţă Socială Sibiu , Europa League , Ceahlăul Piatra Neamț , Dacă Sandu Tăbîrcă , Ioah Hămbășan , Voinței Sibiu , Președintele Voinței Sibiu , Șeful Voinței
Vizualizari: 620


Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Sibianul
Acum 13 ore
Sibianul
Acum 13 ore
Sibianul
Acum 13 ore
Emil
Acum 14 ore
DUCU