Astăzi, echipa de fotbal care reprezintă orașul Sibiu în Liga I, Voința, are o întâlnire-șoc, pe gazonul stadionului „Municipal”, cu Dinamo București.
Tehnicianul Voinței, Alexandru Pelici, spune că jucătorii săi se tem doar de ei înșiși. „Nu ne temem de nimeni. Ne temem de noi, pentru că, pe parcursul acestui campionat, am observat că, din păcate, noi am fost primii noștri adversari. De multe ori nu am putut să ne învingem pe noi înșine, nu am fost atât de puternici pe cât am crezut că suntem, și aici mă refer în special la nivel mental. Nu am știut să trecem peste piedicile care au apărut – au fost și alte lucruri care ne-au
„Nu suntem puternici din punct de vedere mental”
Voința ocupă locul 16, cu 29 de puncte, iar cu patru etape înainte de finalul campionatului sibienii nu mai au nimic de pierdut. „Dacă nu vom aborda jocul cu această teamă și panică, pe care sincer nu pot să le înțeleg – discutăm zilnic despre acest lucru, pentru că pur și simplu nu mai avem nimic de pierdut, cred că avem șanse. Dacă vom intra în teren la fel de temători, cum am făcut-o în ultimele jocuri și cu acel stres, acel trac, care și-a pus amprenta pe jocul nostru… în toate jocurile au fost probleme în prima parte a jocului. De la 2-0 la Brașov am reușit să jucăm – este incredibil pentru noi ceea ce se întâmplă, pentru că dacă nu ai putea să alergi, nu ai putea să faci în a doua repriză și nu ai putea să faci sprint din 16 în 16, prin minutele 70, 75 sau 80. Asta dovedește faptul că nu suntem puternici nu din punct de vedere fizic, ci din punct de vedere mental. Cred că acolo a fost principala noastră problemă, acolo am fost depășiți probabil de jucătorii cu mai multă experiență în Liga I. Repet, am și fost ajutați să ajungem în situația aceasta, prin diferite decizii, care pe noi ne-au îngenuncheat, în loc să ne învrăjbească”, a mai spus Alexandru Pelici.
Tracul, bată-l vina!
Antrenorul consideră că tracul și presiunea au cauzat greșelile personale ale jucătorilor săi care, de-a lungul întregului campionat, au făcut ca Voința să piardă foarte multe puncte. „Absolut toți jucătorii care intră în teren, din primul minut, își doresc foarte mult sau și-au dorit foarte mult, doar că, probabil, tracul, presiunea, panica au făcut, pe rând, ca fiecare dintre ei să greșească și aceste lucruri ne-au costat scump. Ca într-un joc de domino, atunci când a greșit o parte, s-a năruit totul, a căzut totul și a trebuit să treacă ceva timp, să ajungem la pauză, ca după aceea să încercăm să remontăm ceea ce e de remontat”, a declarat, ieri, Alexandru Pelici.
Situația lui Dinamo, un avantaj pentru Voința
Dinamoviștii vin la Sibiu după ce au pierdut pe teren propriu în fața CFR-ului, scor 0-1, rezultat care pare că i-a scos din lupta pentru titlu. Mai mult, în vestiarul alb-roșu există o serie de disensiuni între jucători și antrenorul Dario Bonetti. „Nu putem spune că nu e un avantaj, e un avantaj față de acum două săptămâni, când era liniște. Dar, să nu uităm că Dinamo e Dinamo, jucătorii lui Dinamo sunt obișnuiți să lucreze în această presiune, pentru asta sunt acolo. An de an își propun câștigarea Cupei și a campionatului, e o echipă la care sunt aduși jucători cu această mentalitate și depinde foarte mult de starea noastră. Nu mai suntem în măsură să ne mulțumim cu un punct, avem nevoie de victorii, pentru că doar acest lucru ne mai ține în luptă”, a mai spus Alexandru Pelici.
„Nu m-am gândit să renunț”
Alexandru Pelici a spus că nu s-a gândit să demisioneze de la cârma echipei sibiene, deoarece încă mai există șanse pentru o salvare de la retrogradare. „Nu m-am gândit să renunț. Se spune că un căpitan își părăsește ultimul corabia. Or, ce am făcut, am făcut toții împreună, iar atât timp cât mai sunt șanse, nu, în nici un caz. În cazul în care nu vor mai fi șanse, sunt sigur că dezamăgirea va fi mare și nu știu dacă voi suporta gândul că am dezamăgit oameni care au avut încredere în noi”, a conchis Alexandru Pelici.
Voința Sibiu – Dinamo București se joacă astăzi, cu începere de la ora 18.00, pe stadionul „Municipal” din orașul de pe maul Cibinului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Dinamo București , Dario Bonetti , Tehnicianul Voinței Sibiu , Voinţa Sibiu , Alexandru Pelici
Vizualizari: 293
Ultimele comentarii
Acum 41 minute
Hermannstadt
Acum 44 minute
K.Samuel
Acum 45 minute
Hermannstadt
Acum 52 minute
Aurel Metrescu
Acum 1 oră
Zzz