Și-a fost astăzi lansarea candidaților USL. S-a vrut un moment memorabil și probabil că așa va fi fost pentru mulți sibieni veniți de prin județ să-și vadă primarul pe scenă. Pentru alții, a părut însă doar încă o manifestare electorală.
Evenimentul de la Sala Transilvania a blocat centrul orașului mai ceva ca un meci de play-off într-o semifinală de baschet cu Clujul. Mașinile atârnau pe-o parte și alta a străzii, la fel de dezordonate, ca pe vremea când orașul pulsa baschet. Vremuri apuse. Mulțimea ce curge spre sală e galbenă, roșie sau albastră. Albastră, cei drept, mai puțin. Galbeni erau liberalii, roșii-social-democrații și albaștrii-conservatorii. În sală, pe parchetul acoperit cu un soi de mochetă nu-și făceau jucătorii încălzirea, ci stau cuminți zeci de scaune albe. Pe intrarea principală s-a făcut o potecă prin mulțime prin care să intre invitații de onoare. Ioan Cindrea, candidatul USL la Consiliul Județean, Mircea Cazan, liderul liberalilor, amărât că a pierdut și prefectura, Gheorghe Ioniță, puțin dezorientat prin atâția oameni. Intră și invitații de la centru, Varujan Vosganian, Dan Șova, Mădălin Voicu. Pe neprăgătite, în stație se pune imnul național și toată suflarea uselistă se ridică în picioare. Prin spate, se mai găsește câte unul să îngâime câte o strofă, în rest, lumea așteaptă cuminte. Undeva prin locurile rezervate invitaților, foștii lideri ai PC Sibiu, Eftimie Costeiu și Iosif Moldovan stau ca anonimii. Încep prezentările: Gheorghe Ioniță, aplauze, Mircea Cazan, aplauze ceva mai puternice, Iooooaaaaan Ciiindreeeaaaa și parcă se înfiripă ceva din atmosfera obișnuită din Sala Transilvania. Deloc la locul lui, eternul Cornel Langa încearcă o coregrafie de galerie: Cin-drea, Cin-drea! Vede că nu e urmat de nimeni și totuși mai insistă de cîteva ori.
Cei trei inspiră aplauze și expiră încredere. Cindrea zâmbește, Ioniță e încordat, iar Cazan își ține fularul în stil Florin Piersic. Nu-l prinde deloc. ”Culorile partidelor noastre formează tricolorul național”, cugetă Ioniță, iar oamenii îl aplaudă. Din spate răsună peste aplauze celebra melodie ”Nossa, nossa, Ai Se Eu Te Pego”, iar oamenii râd. Ioniță își prezintă candidații în frunte cu Dragoș Floarea, iar apoi vine rândul lui Cazan. Dacă Ioniță a vorbit liber, Cazan și-a adus textul cu el și recită precum un actor de prin anii 80. Hârtia e susținută de o mapă cu însemnele PNL pe care o flutură ba în stânga, ba în dreapta. ”2012 e anul schimbării, e anul victoriei”, zice cu patos Cazan, cerând aplauze și îi lasă microfonul lui Cindrea, nu înainte de a-l alinta ”viitorul președinte al Consiliului Județean”. Și Cindrea pășește șmecherește, cu o mână în buzunarul de la pantaloni. ”Voi avea o intervenție poate puțin mai lungă decât colegii mei, poate dublă”, zice președintele PSD, anunțând candidații PSD la funcția de primar. Nu cred că a fost o ironie, ci doar relitatea unui USL Sibiu înclinat mult spre partea social-democrată. Lumea e ceva mai animată, iar prietenii primarilor își fac pe deplin datoria. Cindrea insistă pe anumite nume, menționând ”primarul” sau ”actualul primar”. Predă apoi microfonul preț de cîteva secunde prezentatoarei. Care anunță. ”Îi dau cuvântul domnului Cindrea Ioan, candidatul USL la funcția de președinte al Consiliului Județean”. Și omul se întoarce să-și prezinte cealaltă echipă, după ce de-abia apucase să dea mâna cu colegii Ioniță și Cazan. Se întoarce la microfon. Este ceva mai curtenitor cu cei de pe lista de consilieri județeni și aproape la fiecare mai spune câte ceva în plus. Prin spatele scenei, semnalul ”dezertării” e dat de Laszlo Sajtos, candidat USL la CJ, care face semn că iese la o țigară. După el o ”tulesc” fără parti-pris mai mulți candidați. La microfon ajunge să vorbească Nicolae Neagu. Se apleacă languros la microfon, pare că-l îmbrățișează, și îi atenționează pe primari că nu sunt numai alegerile lor. Mai sunt și ei, candidații dela județ în joc, mai e și candidatul USL la șefia Consiliului Județean și ar trebui să lupte și pentru ei în alegeri. Pe scenă nu se văd reacții că cineva ar avea vreo revelație. Șirul candidaților de pe scenă se rărește de la un vorbitor la altul. ”Microfonează” și Dragoș Floarea, candidatul USL la Primăria Sibiu și aproape că plânge când amintește că 25% din străzile Sibiului sunt de pământ. În final se inspiră din filmele americane și își dă sacoul jos, ostentativ, împrumutând o secundă din gesturile teatrale ale lui Cazan: ”La muncă!!! Vă mulțumesc!”.
După alte discursuri, vine din nou rândul lui Cindrea. Le explică oamenilor că spre deosebire de ceilalți candidați s-a pregătit temeinic pentru campanie. ”Am avut cu mine o carte, dar am lăsat-o la un coleg. Are 120 de pagini și se numește Strategia de dezvoltare economică și socială a județului”, spune Cindrea, amintind că are soluții pentru fiecare promisiune în parte. ”Vom crea 14.000 de locuri de muncă”, răsună vocea lui Cindrea din boxe, iar dintr-o parte a sălii se aude îndemnul inițial al lui Langa: ”Cin-drea, Cin-drea!”
Afară, în jurul Sălii Transilvania, oamenii au ieșit de mult timp la o țigară. Sunt relaxați și vorbesc despre ploi. ”De ce le mai anunță la televizor, dacă tot nu vin?”, se întreabă un spectator de lansare, fără nicio legătură cu subiectul zilei. Sau cu subiectul propus de șefii de la județ.
USL-iștii au bifat momentul. PDL-iștii se întreabă poate dacă mai are rost o lansare. Oamenii nu mai au chef, și nici politica nu mai e ce-a fost o dată. Poate au devenit toți dintr-o dată prea serioși.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri:
Sala Transilvania ,
Ioan Cindrea ,
Mircea Cazan ,
Primăria Sibiu ,
Consiliului Județean ,
Dan Sova ,
Varujan Vosganian ,
Dragoș Floarea ,
Nicolae Neagu ,
Mădălin Voicu ,
Sălii Transilvania ,
Consiliul Județean ,
Florin Piersic ,
Eftimie Costeiu ,
Cornel Langa ,
Ai Se Eu Te Pego ,
Dacă Ioniță ,
Laszlo Sajtosz ,
Gheorghe Ioniță ,
Iooooaaaaan Ciiindreeeaaaa ,
Și Cindrea ,
Iosif Moldovan ,
Cindrea Ioan Cindrea Ioan
Politic
Telefon:
0745 590 991
alin[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
R
Acum 12 ore
Emil
Acum 13 ore
Newman
Acum 13 ore
Newman
Acum 13 ore
C