Dulce

M-am întâlnit zilele trecute cu un grup de tineri membri de partid, împărțind rahat pe centru. Aveau rahat de toate felurile și de toate culorile, puțin pudrat cu zahăr. Probabil rahat de import. Îl țineau în pungi mari de plastic, transparente. Îl împărțeau cu zâmbetul pe buze, în stânga și în dreapta, iar oamenii îi lua și îl mâncau zâmbindu-le înapoi. Mi-au dat și mie unul. Un rahat mai rotund, maro, cu mult zahăr pe deasupra și un steguleț cu sigla partidului înfipt în el. Părea dulce. L-am luat într-un șervețel și am văzut că are ceva scris pe steguleț. Dar, parcă nu era bine imprimat și nu deslușeam decât șase litere.... ”bla bla”. Am întrebat un trecător, de curiozitate, ce scrie pe stegulețul lui. ”Va curge lapte și miere dacă mă votați”, mi-a răspuns scurt omul, după care a înghițit rahatul lui de culoare portocalie și a mestecat mulțumit. Eu, atunci, am căutat din priviri primul coș și am așezat cadoul primit în mormanul de gunoi în care se încadra foarte bine.

Apoi am lăsat cârdul de purtători de rahat în urmă. N-am făcut însă decât câțiva pași și am dat peste alt grup de tineri. Vreo câteva sute de băieți și bărbați, plini de rahat din cap până în picioare, scandând ceva neinteligibil. Purtau toți tricouri albe, iar pe pieptul lor scria ”Dreptate pentru Voința! Festivalul de teatru e o balegă de cal!” Iar pe spatele triocurilor am văzut, apoi, scris ”Susține-ți fotbalul! Cultura e pentru proști!” Nu am înțeles însă de ce aveau legați de ei atâtea pungi de rahat, din care mâncau ca nesătulii... ”De unde pasiunea asta pentru rahat în ultimul timp?”, m-am întrebat și nu m-am puțut abține să îl întreb pe unul dintre ei: ”De unde aveți rahatul?”. Băiatul, ras în cap, mi-a răspuns scârbit, scuipând câteva bucăți de rahat prinse printre dinți...”E rahat de casă”. I-am mulțumit și am plecat mai departe, gândindu-mă cât de mulți oameni iubesc să trăiască în rahat. Și, în timp ce încercam să calculez câte tone de rahat am văzut într-o singură zi, am dat peste un al treilea cârd de oameni. Toți îmbrăcați groaznic, în niște cămăși de noapte. Pe pieptul cămășilor am văzut scris: ”Sunt sibian și toți ceilalți sunt niște rahați!” M-am dat la o parte din calea lor, pentru că mirosul de rahat era foarte puternic. Era un miros de rahat din acela turcesc, combinat cu un fel de miros de brânză. Grupul de oameni împărțeau la rândul lor rahat pe centru, întrebând, însă, înainte pe cei cărora le dădeau cadouri, dacă sunt sibieni sau nu și dacă sunt sibieni, de unde sunt părinții. În cei care spuneau că nu sunt din Sibiu aruncau cu bucăți de rahat și îi luau la șuturi. Câțiva trecători de pe margine, mai în vârstă, care au avut grijă să menționeze că sunt sibieni, i-au admonestat că nu e frumos ce fac, însă grupul de fanatici a început să scandeze ”Voința! Voința!” și  să arunce cu rahat și în pensionarii sibieni de pe margine. Văzând atâta rahat în jurul meu, am decis să plec acasă și să aștept câteva zile în grădină, să mai treacă valul de rahat care s-a  abătut asupra României. Sper că trece după alegeri. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi