Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Omul si meseria

De curând a avut loc, la Biblioteca Astra din Sibiu, Conferința teritorială a Uniunii Arhitecților din România, filiala Sibiu. Cu acest prilej, filiala noastră, condusă de arh. Mircea Țibuleac, a invitat pe unul dintre arhitecții de marcă ai generațiilor senioriale din România – arh. Nicolae Munteanu, plecat din Brașov, dar devenit ieșean prin adopție. Colegul nostru și-a strâns un material imens, ilustrând peste 45 de ani de activitate în branșa arhitecturii, pe care l-a structurat în zeci de panouri de expoziție, marcându-și astfel un bilanț profesional - la împlinirea vârstei de 70 de ani !
Vernisarea expoziției, petrecută în elegantul foaier al bibliotecii noi, a constituit, pentru toți arhitecții prezenți și pentru publicul nespecialist, un rar prilej de aplecare asupra determinantelor acestei profesii atât de implicate în viața orașului, o reamintire a ceea ce este de fapt un „arhi-tecton” – un meseriaș care preia creația lui Dumnezeu, o transformă potrivit cerințelor omului și ale vremii, în respectul moștenirii și al tradițiilor locului.  Arhitecții sibieni l-au întâmpinat cu bucurie pe Nicolae Munteanu și au subliniat că este cel mai bun prilej de a face „exerciții de admirație” pentru opera unui confrate, tocmai în contextul specificului centrifug al breslei, în virtutea căruia cel mai adesea meseriașii se invidiază, se concurează sau sfârșesc prin a se ignora…
Colegul de la Iași ne-a oferit apoi un tur al expoziției sale, cu explicații binevenite atât pentru specialiști cât și pentru marele public. A fost o complexă trecere în revistă a unei munci de-o viață, care a traversat poate cea mai dificilă perioadă pentru o profesiune liberală prin excelență… Dar N. Munteanu a știut să ia mai mult partea luminoasă a lucrurilor, începând cu crezul său, concentrat în „elogiul provinciei”, adică în ocolirea capitalei (cu promisiunile ei pentru orice meserie) și adoptarea unei atitudini de angajament total tocmai într-un loc – Iașii – unde toate erau de făcut și toate se puteau reinventa ! Așa că pe zecile de panouri s-au putut întâlni aproape toate programele de abordat în proiectarea și șantierul de arhitectură: locuințe de toate tipurile, dotări social-culturale, biserici și centre ecumenice, restaurare de monumente, prefabricare (inclusiv cu brevete de invenție !), până la sistematizare-urbanism, concursuri locale și naționale, edicule urbane, și chiar mobilier și amenajări interioare, scenografie și afiș !
Ne-am bucurat să reîntâlnim un creator al ultimei etape în care proiectarea a mai fost o chestiune de strict travaliu manual, de la desen schițat în fugă, prinderea unei idei pe hârtie, până la planșe extrem de laborioase, mari cât planșeta de 2,00 metri, desene colorate cu talent prin simplul instrumentar tradițional ! Pentru că aceste planșe, pe care mâna arhitectului-artist le-a realizat fără calculator, sunt mult mai sensibile mărturii ale procesului mental (în egală măsură artistic și rațional-matematic !) atât de multiplu structurat pe planuri ale cerințelor practice, de execuție pe șantier, de inserare într-un context existent - poate de valoare istorică, - sau de coroborare cu prevederi urbanistice viitoare, unele greu de precizat…
Așa că am avut cu toții un moment cu totul special, meditând asupra destinelor meseriei noastre, pentru că am putut lua contact cu manifestarea normalității  într-o lume aflată mereu la răscruci grele: dictatura politică, crizele economice succesive și încălecate, năvala unor forme de capitalism nestructurat, sau a noilor tehnologii de proiectare-editare, ce aduc, într-o primă etapă, o sărăcire conceptuală – vizibilă în schimbul de generații ale arhitecților, creatorilor în general…
Nicolae Munteanu ne-a apărut ca un profesionist cu abordare optimistă a multiplelor aspecte ale meseriei, ca un om de echipă, - stare normală în proiectare – care mereu ne-a amintit de aportul colegilor ingineri structuriști, elogiindu-și prietenii colaboratori de-o viață la aceste proiecte, care s-au și pus în operă ! Este o mare satisfacție ca majoritatea planșelor muncite pe hârtie să poată fi admirate ca realizări construite pe teren !
De-aceea am și rămas, toți cei prezenți la acest vernisaj, cu satisfacția de a vedea că este posibil, și în meseria noastră, să-ți faci un bilanț optimist, să ajungi la bucuria de a crea, indiferent de constrângeri, de limite ale vârstei, să ajungi la munca în libertate!
La mulți ani, Nicolae Munteanu !

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

M 70

Acum 11 ani

\"Seniorul arhitectilor de provincie\", dl.arh.Nicolae Munteanu si-a vazut visul cu ochii:cateva fraze elogioase... la prima vedere, sa zicem c-ar fi altele decat cele copiate insistent de catre presa din catalogul domniei sale pe parcursul turneului acestei expozitii! La o citire mai atenta, cei care-i cunosc deja domnului Munteanu incapatanarea descifreaza, printre randuri, aceleasi obsesii ale arhitectului, acutizate, pe masura ce marea confruntare cu publicul, dupa startul ratat al vernisajului de la Bucuresti, a transformat intr-un simplu enunt motto-ul domnului Nicolae Munteanu:\"Eu nu sunt ceea ce cred ca sunt...\". Din aceasta prezentare a operei de-o viata lipsesc cateva trasaturi esentiale: CALITATEA (arhitectii buni stiu ce-nseamna \"Less is more\" ),adica: mai putin si mai valoros, mai multa modernitate in gandire si in prezentare, mai mult rafinament si, n-ar strica nici ceva mai multa modestie personala. Cu un comentariu laudativ de la prieteni \"nu se face primavara\"!E nevoie de mai multe comentarii spontane (necomandate prietenilor si colegilor de breasla) si de ceva mai multe criterii solide in aprecieri.
Raspunde

un exercitiu de sinceritate la \"arh.Munteanu 70

Acum 11 ani

Am vizitat cu luare aminte expozitia “Arh. Nicolae Munteanu 70” si, citind articolul elogios de mai sus, am simtit nevoia sa punctez cateva aspecte care m-au surprins si m-au facut sa doresc sa analizez de ce am parasit expozitia cu un sentiment de dezamagire. Sa incep cu „Social culturale”. Hotelul „Bucovina” de la Vatra Dornei, din 1988, are o compozitie cel putin bizara. Multimea de acoperisuri peste fiecare balconas de la etajul 2 şi mansarda este inutila si aduce cu faimoasele palate tiganesti. Sa fi incercat dl. Munteanu o estetica „avant la lettre” care face furori astazi doar in randul catorva mari snobi din breasla arhitectilor? Adevarata Romanie profundă, ce-i drept! Nu mai vorbim ca ansamblul nu e nici macar coerent. Intre etajul 2 şi mansarda mai exista un bizar etaj 3 cu logii, doar partial insa. Poate ca era o comanda speciala de apartamente pentru activul de partid din zona...Colac peste pupaza, intrarea principala are 3 randuri de acoperisuri unul peste altul! Facultatea de Stiinte economice si Centrul de calcul al Universitatii „Al. I. Cuza” din Iasi pacatuieste printr-o totală necorelare a fatadelor cu plinuri si goluri care apar asa cum au reiesit din plan. Alternanta de orizontale si verticale nu are nici o regula si efectul e suparator. De-asemenea, alternanta plinurilor cu golurile nu respecta nici o regula si nici o estetica. Sustinatorii domnului arhitect Munteanu vin cu argumentul ca desenele domniei sale arata bine. Stim ca in anii 60 nu puteai intra la Arhitectura fara sa ai talent la desen. Din pacate nu e suficient. Orice lucrare executata e judecata dupa cum arata in realitate, in sit. Să trecem la locuinte. Casa Matache, de la Piatra Neamt, a socat pe toată lumea cand a fost construita, mai ales ca agresa peisajul si arhitectura tradiţionala din zona strazii Stefan cel Mare. Chiar daca inspiraţia vine vizibil de la „Casa de la cascada” de Frank Lloyd Wright, rezultatul e complet diferit. Constructia e foarte masiva si acest lucru e şi mai mult accentuat de multimea de finisaje incarcate si pompoase, respectiv marmura si mozaic.Intrepatrunderea de cuburi, care ar fi fost spectaculoasa daca s-ar fi limitat doar la etaj, continua si la parter, ceea ce da o masivitate neestetica constructiei. Ai tot timpul senzatia, vizibila si la alte lucrari, ca arh. Nicolae Munteanu nu a luat de la F. L. Wright (in cazul de fată) spiritul, ci forma pe care a multiplicat-o, imbinand-o intr-un fel de puzzle obsesiv. Să vedem locuintele facute după 90. Casa Ilisei din Iasi e o combinatie bizara de arhitectură montana cu un turn de castel sau biserica ce adaposteste probabil casa scarii. Acoperisul turnului e prea jos fată de panta din partea dreapta, gen polata, combinatie bizara intre mediteranean (la turn) si montan. Aceeasi obsesie a arhitectului de a arata tot ce stie, ceea ce duce la combinatii nefericite. Casa de la Prisaca Dornei nu e decât o cabana banala, care teoretic poate face parte din categoria arhitectura vernaculara. La casa Amihaesei din Targu Neamt regasim aceeasi obsesie a absidei de biserica, dar nu ştim ce ascunde. Combinatia ei cu o vila de provincie cu estetica interbelica, e vag bizara, pentru ca te duce cu gandul la faptul ca proprietarii ar avea la interior o mare capela privata. Decoratia interioara e o combinatie de rustic montan cu pseudo-neo-renastere de tip Pipera anii 1970... ca nuca in perete!...La casa Gafiteanu din Iasi revine obsesia acoperisurilor montane, agresive, combinate cu o absida de colt. Casa nu are valente mai mari decat un proiect tip banal, publicat in revistele de imobiliare. La casele Pazluc de la Campulung Moldovenesc revine „tema” multitudinii de acoperisuri ascutite, cu acelaşi iz de palate tiganesti, de aceasta data insa, fara sa fie „avant la lettre”. Sa trecem la arhitectura sacra. Biserica „Cuvioasa Parascheva” de la Piatra Neamt, care e şi mandria arhitectului, fiind capul de afis al catalogului, pacatuieste prin disproporţia flagranta dintre arcele monumentale de deasupra intrarii si inaltimea turlei centrale. Pe de altă parte, intrarea propriu- zisa in biserica e meschina, acoperita cu o copertina si surmontata de imensele arcade de inspiratie romanica ce o sufoca. Faptul ca ele sunt in final doar decorative denota un moment de inspiratie nedus pana la capat.Daca ele ar fi incadrat cu adevarat intrarea, ca la marile biserici romanice din Franta, ar fi putut fi o combinatie inedita cu arhitectura ortodoxa tradiţionala. Scara de beton care urca la biserica e urata si, fiind suspendata, pare nesigura. Lucrarea nu e nici traditionala, ceea ce ar fi fost cel putin corect, dar nici moderna. E, vorba lui Cantemir, o struto-camila perfecta. Decoratiunile interioare la biserica catolica „Sfintii Apostoli Petru si Pavel” din Onesti sunt o combinatie destul de vizibil lipsita de gust.Mobilierul masiv se combina bizar cu decoratia neobaroca a peretilor si boltilor, iar altarul de marmura e mult prea incarcat si pare că vrea sa atraga atentia cu orice pret. Iata deci, ca daca despre lucrarile facute inainte de 89 s-ar mai putea aduce o sumedenie de scuze de tipul „astea au fost vremurile, STAS-urile, materialele etc, constatam ca domnul Munteanu da, si după 90, aceeasi masura a capacitatilor creative ale domniei sale. Adica, pe scurt, nu schimbă nimic. De-altfel, domnul arh. Munteanu pare sa spuna in fiecare lucrare „uite ce pot eu să fac”, poveste care pentru orice arhitect e absolut pernicioasa. Pentru ca prima calitate a unei arhitecturi, pentru a fi considerata buna, e masura. Iar la domnul arh. Nicolae Munteanu, din pacate, justa masura lipseste cu desavarsire.
Raspunde

callas

Acum 11 ani

Nu-mi permit sa critic opera unui arhitect , cu toate ca nici in Brasov nici la \"Ion Mincu\" nu am auzit de el, totusi.... Din generatia din care face parte si domnul arhitect, au fost fratii Munteanu care sunt la Paris de zeci de ani, singurii Munteanu care au facut cinste in primul rand scolii de arhitectura romaneasca si au realizat ceva valoros pe plan international. Sigur ca a profesa 45 de ani inseamna automat a aduna material, dar daca pentru posteritate are vreo valoare, lasati-i pe specialisti sa judece. Oricum arhitectura ceausista nu a dat nici un monument de valoare, poate fabrica de postav din Bucuresti, moda care atunci era impusa de sus ca \"specific local\" era ca o imbracaminte de mort, aparenta este de costum, de pantofi, de cravata dar cusaturile, talpile nu exista, daca intorci mortul pe dos, e in fundul gol.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus