Omul si meseria

\"Seniorul arhitectilor de provincie\", dl.arh.Nicolae Munteanu si-a vazut visul cu ochii:cateva fraze elogioase... la prima vedere, sa zicem c-ar fi altele decat cele copiate insistent de catre presa din catalogul domniei sale pe parcursul turneului acestei expozitii! La o citire mai atenta, cei care-i cunosc deja domnului Munteanu incapatanarea descifreaza, printre randuri, aceleasi obsesii ale arhitectului, acutizate, pe masura ce marea confruntare cu publicul, dupa startul ratat al vernisajului de la Bucuresti, a transformat intr-un simplu enunt motto-ul domnului Nicolae Munteanu:\"Eu nu sunt ceea ce cred ca sunt...\". Din aceasta prezentare a operei de-o viata lipsesc cateva trasaturi esentiale: CALITATEA (arhitectii buni stiu ce-nseamna \"Less is more\" ),adica: mai putin si mai valoros, mai multa modernitate in gandire si in prezentare, mai mult rafinament si, n-ar strica nici ceva mai multa modestie personala. Cu un comentariu laudativ de la prieteni \"nu se face primavara\"!E nevoie de mai multe comentarii spontane (necomandate prietenilor si colegilor de breasla) si de ceva mai multe criterii solide in aprecieri.

Am vizitat cu luare aminte expozitia “Arh. Nicolae Munteanu 70” si, citind articolul elogios de mai sus, am simtit nevoia sa punctez cateva aspecte care m-au surprins si m-au facut sa doresc sa analizez de ce am parasit expozitia cu un sentiment de dezamagire. Sa incep cu „Social culturale”. Hotelul „Bucovina” de la Vatra Dornei, din 1988, are o compozitie cel putin bizara. Multimea de acoperisuri peste fiecare balconas de la etajul 2 şi mansarda este inutila si aduce cu faimoasele palate tiganesti. Sa fi incercat dl. Munteanu o estetica „avant la lettre” care face furori astazi doar in randul catorva mari snobi din breasla arhitectilor? Adevarata Romanie profundă, ce-i drept! Nu mai vorbim ca ansamblul nu e nici macar coerent. Intre etajul 2 şi mansarda mai exista un bizar etaj 3 cu logii, doar partial insa. Poate ca era o comanda speciala de apartamente pentru activul de partid din zona...Colac peste pupaza, intrarea principala are 3 randuri de acoperisuri unul peste altul! Facultatea de Stiinte economice si Centrul de calcul al Universitatii „Al. I. Cuza” din Iasi pacatuieste printr-o totală necorelare a fatadelor cu plinuri si goluri care apar asa cum au reiesit din plan. Alternanta de orizontale si verticale nu are nici o regula si efectul e suparator. De-asemenea, alternanta plinurilor cu golurile nu respecta nici o regula si nici o estetica. Sustinatorii domnului arhitect Munteanu vin cu argumentul ca desenele domniei sale arata bine. Stim ca in anii 60 nu puteai intra la Arhitectura fara sa ai talent la desen. Din pacate nu e suficient. Orice lucrare executata e judecata dupa cum arata in realitate, in sit. Să trecem la locuinte. Casa Matache, de la Piatra Neamt, a socat pe toată lumea cand a fost construita, mai ales ca agresa peisajul si arhitectura tradiţionala din zona strazii Stefan cel Mare. Chiar daca inspiraţia vine vizibil de la „Casa de la cascada” de Frank Lloyd Wright, rezultatul e complet diferit. Constructia e foarte masiva si acest lucru e şi mai mult accentuat de multimea de finisaje incarcate si pompoase, respectiv marmura si mozaic.Intrepatrunderea de cuburi, care ar fi fost spectaculoasa daca s-ar fi limitat doar la etaj, continua si la parter, ceea ce da o masivitate neestetica constructiei. Ai tot timpul senzatia, vizibila si la alte lucrari, ca arh. Nicolae Munteanu nu a luat de la F. L. Wright (in cazul de fată) spiritul, ci forma pe care a multiplicat-o, imbinand-o intr-un fel de puzzle obsesiv. Să vedem locuintele facute după 90. Casa Ilisei din Iasi e o combinatie bizara de arhitectură montana cu un turn de castel sau biserica ce adaposteste probabil casa scarii. Acoperisul turnului e prea jos fată de panta din partea dreapta, gen polata, combinatie bizara intre mediteranean (la turn) si montan. Aceeasi obsesie a arhitectului de a arata tot ce stie, ceea ce duce la combinatii nefericite. Casa de la Prisaca Dornei nu e decât o cabana banala, care teoretic poate face parte din categoria arhitectura vernaculara. La casa Amihaesei din Targu Neamt regasim aceeasi obsesie a absidei de biserica, dar nu ştim ce ascunde. Combinatia ei cu o vila de provincie cu estetica interbelica, e vag bizara, pentru ca te duce cu gandul la faptul ca proprietarii ar avea la interior o mare capela privata. Decoratia interioara e o combinatie de rustic montan cu pseudo-neo-renastere de tip Pipera anii 1970... ca nuca in perete!...La casa Gafiteanu din Iasi revine obsesia acoperisurilor montane, agresive, combinate cu o absida de colt. Casa nu are valente mai mari decat un proiect tip banal, publicat in revistele de imobiliare. La casele Pazluc de la Campulung Moldovenesc revine „tema” multitudinii de acoperisuri ascutite, cu acelaşi iz de palate tiganesti, de aceasta data insa, fara sa fie „avant la lettre”. Sa trecem la arhitectura sacra. Biserica „Cuvioasa Parascheva” de la Piatra Neamt, care e şi mandria arhitectului, fiind capul de afis al catalogului, pacatuieste prin disproporţia flagranta dintre arcele monumentale de deasupra intrarii si inaltimea turlei centrale. Pe de altă parte, intrarea propriu- zisa in biserica e meschina, acoperita cu o copertina si surmontata de imensele arcade de inspiratie romanica ce o sufoca. Faptul ca ele sunt in final doar decorative denota un moment de inspiratie nedus pana la capat.Daca ele ar fi incadrat cu adevarat intrarea, ca la marile biserici romanice din Franta, ar fi putut fi o combinatie inedita cu arhitectura ortodoxa tradiţionala. Scara de beton care urca la biserica e urata si, fiind suspendata, pare nesigura. Lucrarea nu e nici traditionala, ceea ce ar fi fost cel putin corect, dar nici moderna. E, vorba lui Cantemir, o struto-camila perfecta. Decoratiunile interioare la biserica catolica „Sfintii Apostoli Petru si Pavel” din Onesti sunt o combinatie destul de vizibil lipsita de gust.Mobilierul masiv se combina bizar cu decoratia neobaroca a peretilor si boltilor, iar altarul de marmura e mult prea incarcat si pare că vrea sa atraga atentia cu orice pret. Iata deci, ca daca despre lucrarile facute inainte de 89 s-ar mai putea aduce o sumedenie de scuze de tipul „astea au fost vremurile, STAS-urile, materialele etc, constatam ca domnul Munteanu da, si după 90, aceeasi masura a capacitatilor creative ale domniei sale. Adica, pe scurt, nu schimbă nimic. De-altfel, domnul arh. Munteanu pare sa spuna in fiecare lucrare „uite ce pot eu să fac”, poveste care pentru orice arhitect e absolut pernicioasa. Pentru ca prima calitate a unei arhitecturi, pentru a fi considerata buna, e masura. Iar la domnul arh. Nicolae Munteanu, din pacate, justa masura lipseste cu desavarsire.

Nu-mi permit sa critic opera unui arhitect , cu toate ca nici in Brasov nici la \"Ion Mincu\" nu am auzit de el, totusi.... Din generatia din care face parte si domnul arhitect, au fost fratii Munteanu care sunt la Paris de zeci de ani, singurii Munteanu care au facut cinste in primul rand scolii de arhitectura romaneasca si au realizat ceva valoros pe plan international. Sigur ca a profesa 45 de ani inseamna automat a aduna material, dar daca pentru posteritate are vreo valoare, lasati-i pe specialisti sa judece. Oricum arhitectura ceausista nu a dat nici un monument de valoare, poate fabrica de postav din Bucuresti, moda care atunci era impusa de sus ca \"specific local\" era ca o imbracaminte de mort, aparenta este de costum, de pantofi, de cravata dar cusaturile, talpile nu exista, daca intorci mortul pe dos, e in fundul gol.