Duminică,
02.10.2022
Parțial Noros
Acum
15°C

Cinemateca Astra Film, filmul de joi: Amfiteatre si inchisori

Cinemateca ASTRA FILM 2012 deschide un nou drum către cunoaşterea lumii şi a oamenilor de pe întreg globul, prin prezentarea celor mai interesante filme documentare din ultimele două decenii, filme de non-ficţiune care au câştigat premii la festivaluri internaţionale celebre, filme selecţionate şi premiate la ASTRA FILM - festivalul care a cucerit aprecierea şi admiraţia iubitorilor de cinema din toată lumea.
Filmele din program sunt selecționate din arhiva ASTRA FILM, care cuprinde peste 4000 de titluri.

Pentru ziua de joi, 24 mai, este programat documentarul ”Amfiteatre şi închisori”, realizat de
Nicolae Mărgineanu. Filmul a fost prezentat la AFF 2011, in programul Made in Romania.

Nicolae Mărgineanu a studiat la cele mai importante universităţi din Europa şi din Statele Unite. A publicat douăsprezece cărţi de psihologie şi este recunoscut ca unul dintre cele mai importante nume ale psihologiei românesti. În 1948, Nicolae Mărgineanu era unul dintre prizonierii puşcăriilor comuniste, condamnat, în urma unui simulacru de proces, la 25 de ani de muncă grea. Au urmat ani de suferinţe extreme, umilinţe şi încercări repetate de a-i fi anihilată personalitatea, ani în care psihologul Nicolae Mărgineanu a observat din punctul de vedere al omului de ştiinţă experienţa îngrozitoare prin care trecea deţinutul Nicolae Mărgineanu. Eliberat după 16 ani de detenţie, avea să declare că: „...singura apărare pe care o avem la îndemână în faţa maltratării şi a nedreptăţii e convingerea fermă că Dreptatea şi Credinţa vor triumfa până la urmă."

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 1204

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus